Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban spune că, din punctul său de vedere, nu se impune carantinarea Bucureștiului

Orban spune că, din punctul său de vedere, nu se impune carantinarea Bucureștiului

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că din punctul lui de vedere nu se impune carantinarea Capitalei, afirmând că o astfel de decizie trebuie luată pe baza unei analize obiective.

„Din punctul meu de vedere, astăzi, nu. Dar nu-mi dau cu părerea. Până la urmă, cei care hotărăsc că este o anumită dinamică, sunt anumite date pe care nu le am la dispoziţie integral. Aceasta este o decizie care trebuie să se facă pe baza unei analize obiective, pe baza analizării nu numai statice a indicatorilor, ci şi a dinamicii, a diferiţilor factori care pot să contribuie, a riscurilor posibile care există, a unor chestiuni care să nu ţină cont strict de rata de infectare, ci şi de capacitatea de tratare, de disponibilitatea de personal. În funcţie de aceste analize trebuie să se ia deciziile, iar decizia, din punctul meu de vedere, nu trebuie să fie cu caracter politic", a declarat Orban, la Senat, întrebat dacă crede că Bucureştiul ar trebui carantinat.

Președintele PNL a mai declarat că atunci când se respect măsurile de protecție sanitară sunt necesare mai puține măsuri de restricție.

„Nu sunt adeptul măsurilor de restricţie, sigur că atunci când a fost necesar am luat astfel de măsuri de restricţie. Pe de altă parte, am fost permanent atenţi la apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor, în acelaşi timp o atenţie acordată bunei funcţionări a economiei pentru că la urma urmei urmăriţi şi comparaţi şi cu alte ţări. Noi nu am avut decât un mic lockdown în perioada stării de urgenţă şi nici atunci nu am închis toate activităţile economice aşa cum au procedat alte ţări, iar după trecerea din starea de urgenţă în starea de alertă au apărut restricţii doar pe câteva domenii cum sunt evenimentele, activitatea culturală şi restaurantele în spaţii închise", a mai spus Orban.

Subiecte în articol: bucuresti carantina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri