Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a recunoscut, duminică seară, la Antena 3, că formațiunea pe care o conduce lucrează la un proiect care să includă o alianță politică, în vederea alegerilor locale și parlamentare, alături de Pro România și ALDE. Surse politice dezvăluie că acest proiect vizează inclusiv dărâmarea Guvernului Orban, prin moțiune de cenzură, nefiind obligatorie instalarea unui guvern al Opoziției, până la scrutinul legislativ. Ludovic Orban le-a dat celor din Opoziție chiar primul mesaj în acest sens, anunțând, la un post de televiziune, că pensiile nu vor fi majorate cu 40%, de la 1 septembrie.
Ludovic Orban a declarat, luni seară, că Guvernul nu va aplica Legea pensiilor, aflată în vigoare, adoptată de Parlament și promulgată de președintele României Klaus Iohannis. Șeful Executivului a explicat că va avea loc, totuși, o majorare a pensiilor, însă nu cu procentul prevăzut în lege. „Vom mări pensiile, dar cu cât se va putea. Nu putem mări aceste pensii, pe hârtie, pentru ca, la anul, pensionarii să constate că, de fapt, le scade puterea de cumpărare”. Premierul a refuzat însă să specifice un procent pe care îl are în vedere și nici termenul când acest lucru va fi făcut.
Anunțul lui Ludovic Orban vine după ce, săptămâna trecută, mai mulți lideri ai PSD, inclusiv președintele interimar Marcel Ciolacu, au avertizat că, dacă pensiile nu vor fi majorate exact cum scrie în lege și de la 1 septembrie, va fi depusă o moțiune de cenzură.
Alocațiile, un alt motiv de moțiune
Concret, Executivul liberal poate risca o moțiune de cenzură chiar mai devreme de luna septembrie, chiar dacă, oficial, PSD susține că, atât timp cât este instituită starea de alertă, acest lucru nu se va întâmpla. Restricțiile impuse de Guvern expiră la jumătatea acestei luni și, conform surselor politice, este greu de crezut că Parlamentul va încuviința prelungirea stării de alertă, cu excepția intervenției unei situații dramatice din punct de vedere epidemiologic. Luna august ar putea fi aleasă și ca termen pentru dărâmarea Guvernului, deoarece, în acea perioadă, ar trebui mărite alocațiile pentru copii, votate de Parlament și prorogate cu șase luni de la aplicare.