Jurnalul.ro Ştiri Justitie Organizatorii concertului Larei Fabian spun că o vor da în judecată pe artistă pentru anularea show-ului

Organizatorii concertului Larei Fabian spun că o vor da în judecată pe artistă pentru anularea show-ului

Organizatorii concertului de la Bucureşti al Larei Fabian anunţă că vor intenta proces artistei şi managementului ei, având în vedere că "a anulat unilateral" spectacolul de la Sala Palatului.

"În seara de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susţină un concert la Sala Palatului. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil şi noi nu acceptăm acuzaţia falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media. Biletele au fost vândute în proporţie foarte mare şi noi, organizatorii, am pregătit spectacolul până la ultimul detaliu", susţin organizatorii într-un comunicat transmis marţi presei.

Ei spun că luni, la ora 16,00, artista "a decis să părăsească Sala şi să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului".

"Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiţi atât pe cei din echipa ei, cât şi pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media, artista spune că este în camera ei de hotel, menţionând că nu a fost plătită pentru a putea să îşi plătească echipa, aşadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în Bucureşti. Absenţa ei vătămează promoterul şi pe toţi cei implicaţi în organizarea evenimentului. Ne cerem scuze pentru publicul afectat, care împărtăşeşte cu noi această problemă. Lara Fabian a anulat şi spectacolul pe care ar fi trebuit să îl susţină în Atena pe 1 februarie. (...) În orice caz, în acest moment vom înainta un proces împotriva artistei şi managementului acesteia pentru a primi dreptate în cadrul acestei situaţii dureroase. Suntem încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect", mai arată sursa citată.

AGERPRES

Subiecte în articol: lara fabian
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri