Jurnalul.ro Ştiri Externe Orientul Mijlociu: Guterres reafirmă angajamentul ONU faţă de soluţia cu două state

Orientul Mijlociu: Guterres reafirmă angajamentul ONU faţă de soluţia cu două state

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a reafirmat joi 'angajamentul colectiv' al Naţiunilor Unite în favoarea unei soluţii cu 'două state' pentru rezolvarea conflictului israeliano-arab, în contextul apropiatei conferinţe economice de la Manama organizată de SUA, care se pare că se îndepărtează de acest obiectiv, potrivit AFP.

'În privinţa conflictului israeliano-palestinian, menţinem angajamentul nostru colectiv faţă de o viziune cu două state, bazată pe rezoluţiile pertinente ale Naţiunilor Unite şi pe principiile stabilite de mult timp, pe acordurile anterioare şi pe dreptul internaţional', a declarat secretarul general al ONU la o reuniune a Consiliului de Securitate dedicată relaţiilor cu Liga Arabă.

'Nu există nicio alternativă la soluţia celor două state, nu există un plan B', a insistat Antonio Guterres. 'Încheierea ocupaţiei care a început în 1967 şi obţinerea unui rezultat negociat care să prevadă crearea a două state este singura modalitate de a pune bazele unei păci durabile' în zonă, a spus el.

SUA urmează să-şi dezvăluie în 25 şi 26 iunie în cadrul conferinţei internaţionale de la Manama componenta economică a unui plan de pace la care lucrează de doi ani. Washingtonul speră să obţină acordul ţărilor arabe pentru viitoarele propuneri politice care ar putea totuşi să se îndepărteze de principiile internaţionale stabilite până în prezent, dar totuşi cu scopul de a pune capăt conflictului israeliano-palestinian.

'Continuarea ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene a fost şi rămâne principala sursă de destabilizare şi radicalizare în Orientul Mijlociu şi dincolo de el', a declarat secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, invitat de Consiliul de Securitate să vorbească după Antonio Guterres.

'Regiunea noastră nu va avea niciodată securitate şi nu va cunoaşte stabilitatea fără să se pună capăt ocupaţiei israeliene a teritoriilor arabe din Palestina, Siria şi Liban, stabilirea unui stat palestinian independent şi asigurarea unei soluţii juste şi globale pentru conflictul arabo-israelian', a insistat Ahmed Aboul Gheit.

AGERPRES

Subiecte în articol: Orientul Mijlociu guterres onu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri