Potrivit Cumvaplace.ro, originea shaormei se regăsește în Levant, zona care include Liban, Siria și Israel, și are legături strânse cu bucătăria arabă. Dar strămoșul ei a fost nimeni altcineva decât kebabul, mai exact kebabul Doner turcesc, adaptată ulterior în diverse culturi și regiuni.
Dar să lămurim întâi ce este kebabul!
Termenul „kebab” provine din cuvântul persan „kabab” care înseamnă „carne prăjită” sau „carne friptă”. Kebab-ul își are originile în Imperiul Otoman și este prezent în diverse forme în întreaga regiune a Orientului Mijlociu și Asiei Centrale.
Kebab-ul poate fi preparat în multe moduri, nu neapărat pe un rotisor vertical. Poate fi fript pe grătar, la cuptor sau pe frigărui. Cele mai cunoscute tipuri de kebab includ Shish Kebab (cuburi de carne fripte pe frigărui), Adana Kebab (carne tocată de miel sau vită, condimentată și friptă pe frigărui), și Döner Kebab (cel mai apropiat de shaorma, carne prăjită pe un rotisor vertical). Kebab-ul poate fi servit pe o farfurie, adesea alături de orez, legume la grătar și pâine plată. Tot din kebab se trage și gyrosul grecilor!
După cum bine știm, shaorma implică bucăți de carne (de obicei pui, vită sau miel) marinate în diverse condimente și prăjite pe un rotisor vertical. Carnea este tăiată în fâșii subțiri pe măsură ce se prăjește, pentru a obține o textură fragedă și suculentă. Este servită în pâine pita sau lipie, alături de o varietate de salate, legume, murături și sosuri (tahini, sos de usturoi, hummus etc.).
Termenul “shaorma” derivă din cuvântul turcesc “çevirme,” care înseamnă “a întoarce,” referindu-se la modul de preparare al cărnii pe un rotisor vertical.
Iar povestea spune că în secolul al XIX-lea, în orașul Bursa din Turcia, Iskender Efendi a revoluționat kebabul, inventând kebabul Doner care seamănă cel mai bine cu shaorma pe care o știm și noi.
Această tehnică de preparare a început să se răspândească în afara granițelor Imperiului Otoman în secolul al XX-lea, odată cu migrațiile și schimburile culturale. În Levant, shaorma a evoluat incluzând diferite tipuri de carne și a fost adesea servită în pâine pita, însoțită de diverse salate, sosuri și murături.
În anii ’70 și ’80, imigrația masivă a libanezilor în Europa și America de Nord a contribuit la popularizarea shaormei în aceste regiuni. În Germania, comunitatea turcă introducea în aceeași perioadă Döner Kebab, devenit și el rapid o mâncare de stradă foarte apreciată.
Un aspect interesant al shaormei este adaptabilitatea sa.
Așa cum se găsește în Liban și Iordania, unde este aproape mâncarea națională, shaorma (shawarma) este de obicei făcută din miel sau vită sau o combinație a celor două. Acolo și în tot Orientul Mijlociu, se face și din pui, curcan și capră. Este de obicei condimentată cu coriandru, turmeric, piper negru, chimen, sumac și alte arome. Shaorma lor este de obicei servită cu pâine pita alături de hummus, orez, legume murate, tabbouleh și alte garnituri. Mulți vânzători de stradă din Orientul Mijlociu servesc shaorma cu cartofi prăjiți, fie pe lângă, fie înfășurați în pita cu carne.
Există numeroase variații regionale și locale, în Istanbul, Turcia, fiind foarte populară o rețetă din carne de oaie cu roșii la grătar.
De fapt, fiecare cultură care a adoptat acest preparat a adăugat propriile sale ingrediente și arome, făcând ca shaorma să fie mai mult o tehnică, decât o rețetă anume.
Am putea spune fără să greșim prea mult că acum shaorma reprezintă mai mult decât un simplu fel de mâncare; este un simbol al schimburilor culturale și al globalizării, demonstrând cum un preparat tradițional poate evolua și poate fi reinterpretat în numeroase moduri, păstrându-și totodată esența și originile sale istorice.