Jurnalul.ro Ştiri Observator Oros: Suprafețele declarate de fermieri drept calamitate de secetă le depășesc pe cele însămânțate

Oros: Suprafețele declarate de fermieri drept calamitate de secetă le depășesc pe cele însămânțate

Suprafețele declarate de fermieri drept calamitate de secetă le depășesc pe cele care au fost anunțate ca însămânțate în toamnă, a declarat luni ministrul Agriculturii Adrian Oros.

„Fie că raportările au fost greșite în toamnă, fie echipele care fac verificările nu își fac treaba. Vrem să acordăm despăgubiri pe date reale”, a comentat ministrul.

Ministrul a precizat că fermierii au declarat 1,6 milioane de hectare calamitate, iar suprafața verificată este de 941.000 de hectare. Oros spune că vrea ca verificărrile să fie încheiate până la 15 iunie, astfel încât să poată începe acordarea despăgubirilor.

În context, Oros a anunțat că a fost pus la punct, împreună cu Ministerul Economiei, o schemă de sprijin pentru cumpărarea de echipament pentru udare.

Suprafața pe care se iriga in prezent este de 322.032 hectare, iar apă este pe 2.355 kilometri de canale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Adrian Oros
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri