Se credea că paracetamolul este sigur pentru utilizarea pe termen lung şi deosebit de util atunci când alte analgezice, cum ar fi medicamentele opioide, au dezavantaje semnificative. Dar acum, noi medicamente pentru combaterea durerii şi a altor afecţiuni cronice ar putea apărea din cercetările asupra veninurilor periculoase.
Aceasta pare a fi concluzia oamenilor de ştiinţă australieni care investighează potenţialele utilizări medicale pentru unul dintre cei mai otrăvitori „locuitori” ai săi. Australia găzduieşte unii dintre cei mai otrăvitori păianjeni şi şerpi de pe Pământ, inclusiv taipanul de uscat, un şarpe despre care se spune că are suficient venin într-o singură muşcătură pentru a ucide aproximativ 250.000 de şoareci. Şi nu doar pe uscat, mările din jurul Australiei sunt, de asemenea, pline de creaturi veninoase. Printre acestea se numără meduza cutie şi peştele piatră, care pot ucide.
Apoi, există anemona de mare australiană veninoasă, despre care noi cercetări arată că are o baterie de 84 de toxine diferite pe care le poate transmite prin tentaculele sale acvatice, multe dintre acestea având potenţialul de a produce o înţepătură urâtă şi dureroasă.
Dar există şi o mare parte pozitivă a acestor veninuri, potenţialul de a le transforma în medicamente care să salveze vieţi.
Peter Prentice, cercetător la Universitatea de Tehnologie Queensland din Brisbane, este interesat în mod special de anemonele de mare veninoase, deoarece crede că înţelegerea modului în care neurotoxinele lor provoacă durere va duce la noi metode de tratare a acesteia, prin „inginerie inversă".
„Toxinele din acontia - firul lung şi înţepător folosit pentru a îndepărta potenţialii prădători şi care provoacă dureri intense atât animalelor marine, cât şi oamenilor - ar putea fi o sursă de „antidot" pentru unele tipuri de durere cronică”, a spus el.
Există, cu siguranţă, motive de optimism, deoarece este deja un medicament numit ziconotide, aprobat pentru gestionarea durerii cronice severe, o versiune sintetică a unei proteine izolate din veninul unui melc vânător de peşti numit Conus magus. Şi, spre deosebire de opiacee, cum ar fi morfina, ziconotidul nu pare să ducă la dependenţă.
În afară de potenţialele analgezice, lumea ciudată a otrăvurilor ne-a oferit unele medicamente şi mai remarcabile, aşa cum am descoperit când am realizat un serial, intitulat Pus, Pain And Poison, despre originile medicamentelor moderne.
Unul dintre otrăvuri, curare, s-a dovedit a fi esenţial pentru istoria chirurgiei. Curare provine dintr-o plantă din America de Sud şi se spunea că este atât de periculoasă încât oricine era atins de o săgeată înmuiată în ea suferea o moarte agonizantă, cu ochi bulbucaţi şi intestine care explodau. De fapt, curare nu te otrăveşte, ceea ce face este să paralizeze nervii care alimentează muşchii voluntari, astfel încât nu poţi fugi.
Dar, deoarece paralizează efectiv şi muşchii respiratori (aceştia devin relaxaţi), vă sufocaţi, cu excepţia cazului în care puteţi fi ţinut în viaţă suficient de mult timp, prin respiraţie artificială, pentru ca otrava să dispară. Un medicament care provoacă o paralizie musculară atât de profundă este indispensabil pentru unele forme de chirurgie.
Prima persoană care a demonstrat potenţialul curarelor în sala de operaţie a fost Dr. Frederick Prescott, un om atât de modest încât, atunci când a murit, nici măcar familia sa nu ştia ce realizase. În 1946, Prescott, director de cercetare la Institutul Wellcome, a decis să se supună singur uneia dintre cele mai terifiante experienţe imaginabile. Le-a cerut colegilor săi să îi injecteze cu curare, apoi să încerce să îl ţină în viaţă prin respiraţie artificială. Din fericire, a supravieţuit acestei experienţe, iar curare avea să revoluţioneze chirurgia.
Tehnologia modernă ne permite să descompunem, să studiem şi să creăm medicamente sintetice în timp record chiar şi din cele mai mici cantităţi de toxine şi, deoarece multe otrăvuri şi veninuri naturale vizează sistemul nostru nervos, unele dintre cele mai probabile progrese medicale vor fi în tratarea durerii şi a bolilor neurologice.
În sălbăticie există mii de specii care nu au fost încă studiate, inclusiv o mulţime de şerpi şi anemone de mare, care produc veninuri complexe, care, la rândul lor, sunt alcătuite din zeci de toxine diferite.
(sursa: Mediafax)