Primăria Municipiului Oradea, condusă de urmașul lui Bolojan, Florin Birta, a parafat, în ultima săptămână, două contracte subsecvente aferente a două acorduri-cadru încheiate încă din vara anului trecut și care ambele vizează sistemul de supraveghere video instalat pe domeniul public. Concret, în decembrie 2024, municipalitatea spunea că deținea 355 de camere de supraveghere, instalate la intrările, la ieșirile și în parcurile din oraș, însă a mai scos la licitație achiziția a încă 294 de astfel de camere, dotate inclusiv cu infraroșu și cu sistem de citire a numerelor de înmatriculare a vehiculelor. Apoi, municipalitatea a scos la licitație și a încheiat și un contract de mentenanță a acestui sistem „Big Brother”. Ambele afaceri au fost adjudecate de aceeași companie privată, iar ultimele contracte subsecvente au fost parafate pe 16, respectiv pe 18 mai 2026. Până în prezent, aceste contracte în derulare au costat Primăria Oradea aproape 2,7 milioane de lei.
Proiectul în discuție a fost scos la „mezat” încă de la finalul anului 2024, când, la data de 20 decembrie 2024, cu doar câteva zile înaintea constituirii noului Parlament, Primăria Municipiului Oradea, condusă de urmașul lui Ilie Bolojan, edilul liberal Florin Birta, a publicat în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că dorea să încheie un acord-cadru în vederea furnizării a 294 de camere video și punerea în funcțiune a acestora, la care se adaugă serviciul de transport a sistemului de date/ video pentru o perioadă de 36 de luni.
De asemenea, prin această achiziție Primăria Municipiului Oradea preciza că dorea să sporească numărul de camere de luat vederi ce urmau să fie instalate pe domeniul public al localității, dar cu precădere la intrările și la ieșirile din oraș, precum și în parcuri.
Iar în vederea contractării acestor produse și servicii, autoritatea contractantă a pus la bătaie un buget maxim estimat în valoare de 1.843.989 de lei fără TVA.
La licitația deschisă organizată în vederea parafării acordului-cadru, Primăria Municipiului Oradea a primit o singură ofertă, pe care a și declarat-o admisibilă. Iar la data de 20 iunie 2025, a fost încheiat acordul-cadru cu SC Digi România SA, la un preț final negociat de 1.843.712,52 de lei fără TVA, respectiv de 2.194.017,9 lei cu TVA inclusă.
Toate loturile au mers la același furnizor
În aceeași zi de 20 iunie 2025, Primăria Municipiului Oradea a atribuit și primul contract subsecvent aferent acestui acord-cadru. Și de această dată, afacerea a fost adjudecată de către compania SC Digi România SA, pentru 920.213,68 de lei fără TVA, adică pentru 1.095.054,3 lei cu tot cu TVA.
Lucrurile nu s-au oprit, însă, aici și au continuat chiar și în zilele noastre. Mai exact, la data de 18 mai 2026, municipalitatea a atribuit și al doilea contract subsecvent aferent contractului-cadru din iunie 2025, pentru încă 418.643,93 de lei fără TVA, respectiv pentru 506.559,2 lei cu TVA inclusă. Iar câștigătorul a fost, de asemenea, SC Digi România SA. În total, valoarea celor două contracte subsecvente se ridică la 1.601.613,5 lei cu tot cu TVA.
În caietul de sarcini care a stat la baza contractului, avizat de însuși primarul din Oradea, Florin Birta, se arată că municipalitatea deținea, la momentul respectiv, un sistem de supraveghere video a domeniului public, sistem compus dintr-un dispecerat la sediul Poliției Municipiului Oradea, camere de supraveghere video amplasate în 335 de locații, iar traficul de date de tip multiprotocol Label Switching se află într-o rețea privată din interiorul backbone-ului furnizorului de telecomunicații.
În acest sens, Primăria Municipiului Oradea arăta că dorește și alte camere video, compatibile cu toate funcționalitățile echipamentelor instalate în dispecerat. În acest sens, s-au solicitat camere video de ansamblu de 8 megapixeli cu infraroșu, camere video Speed Dome și camere de control trafic, cu LPR (License Plate Recognition), la care să se adauge hard-diskuri de 10 TB fiecare,
Aceeași companie și-a adjudecat, separat, și mentenanța
Iar aceasta nu este singura afacere care vizează sistemul „Big-Brother” din Oradea, cu reverberații financiare în mai 2026, Aceeași primărie a Municipiului Oradea anunța, tot prin intermediul SEAP, la data de 16 decembrie 2024, că intenționa să contracteze servicii de comunicații și mentenanță pentru același sistem unic de supraveghere video a domeniului public din Oradea. Și, la fel ca în cazul achiziției de camere video, și această afacere a făcut obiectul unui acord-cadru pentru o perioadă de 36 de luni.
Iar lucrurile, în ceea ce privește procedura de atribuire, s-au derulat în oglindă. A fost organizată o licitație deschisă la care s-a prezentat un singur ofertant. Mai exact, același ofertant ca și în cazul contractului precedent. Suma inițială pusă la bătaie de către autoritatea contractantă a fost de 1.651.482 de lei fără TVA.
La data de 6 mai 2025, Primăria Municipiului Oradea a încheiat, tot cu SC Digi România SA, acordul-cadru, la un preț final negociat de 1.294.200 de lei fără TVA, respectiv de 1.540.098 de lei cu TVA inclusă. Apoi, în aceeași zi de 6 mai 2025, a fost parafat și primul contract subsecvent aferent acestui acord-cadru, în valoare de 431.400 de lei fără TVA, respectiv de 513.366 de lei cu tot cu TVA. Al doilea contract subsecvent a fost încheiat zilele trecute, în data de 18 mai 2026, la același preț de 431.400 de lei fără TVA, dar. Odată cu majorarea cotei, a ajuns la 521.994 de lei cu TVA inclusă.
Adunând cele patru contracte subsecvente aferente celor două acorduri-cadru, rezultă că Primăria Municipiului Oradea a cheltuit, până în prezent, pe sistemul „Big-Brother”, suma de 2.636.973 de lei cu TVA inclusă.
CJ Bihor nu se lasă mai prejos. 3,9 milioane de lei, pentru combaterea speciilor invazive
În același fief, o altă instituție condusă, până la finalul anului 2024, de Ilie Bolojan, face o altă achiziție interesantă. Este vorba despre Consiliul Județean Bihor, care, la data de 1 august 2025, în ziua în care au intrat în vigoare primele măsuri de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, a anunțat că intenționează să achiziționeze servicii de combatere a speciilor invazive, în cadrul unui proiect denumit „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Sitului Natura 2000 – Defileul Crișul repede – Pădurea Craiului”.
În documentația de achiziție se precizează că „necesitatea acestor servicii este implementarea măsurilor de conservare în scopul menținerii și îmbunătățirii stării de conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară și națională din acest areal”.
Afacerea a fost împărțită în trei loturi separate. Astfel, primul lot a vizat servicii de combatere a speciilor invazive în Comuna Roția, cu un buget estimat inițial la 2.345.942,6 lei fără TVA. Al doilea lot viza servcii de combatere a speciilor invazive în comunele Aștileu, Remetea și Dobrești, având alocat un buget maxim estimat inițial de 1.224.038,72 de lei fără TVA. Iar al treilea lot, vizând servicii de combatere a speciilor invazive în comuna Șuncuiuș, cu un buget alocat de 1.879.305,33 lei fără TVA. În total, valoarea estimată a acestor loturi s-a ridicat la 5.449.022,04 lei fără TVA, respectiv la 6.593.316,7 lei cu tot cu TVA.
Contractul a făcut obiectul unei licitații deschise, iar la data de 2 aprilie 2026, toate cele trei loturi au fost adjudecate de către compania SC Vest Build SRL, la un preț total final negociat de 3.208.511,16 lei fără TVA, respectiv de 3.882.298,5 lei cu tot cu TVA (792.305,8 euro).
