Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie (P) Patria Club, programul de loialitate care te ajută să economisești în 2023

(P) Patria Club, programul de loialitate care te ajută să economisești în 2023

Una dintre preocupările multora dintre noi este optimizarea bugetului de care dispunem. Anul 2022 a venit cu o inflație cu care nu eram obișnuiți și o serie de incertitudini cu care am intrat și în 2023. Partea bună este că putem să găsim mereu soluții pentru a păstra bani atât pentru nevoile imediate, cât și pentru micile bucurii de care avem, de asemenea, nevoie, pentru a ne simți bine.

Una dintre soluțiile la îndemână este să identifici mereu promoții și reduceri la produsele preferate, pentru a nu plăti niciodată prețul întreg. În felul acesta, bugetul tău va fi afectat semnificativ mai puțin de inflație și poți face economii importante. Timpul de care dispunem este însă limitat: nu putem petrece ore întregi în căutarea celor mai bune promoții. O variantă la îndemână însă este să fii membru al unui program de loialitate – care îți oferă o serie de promoții și reduceri la produsele preferate, pe care le poți accesa extrem de simplu.

Un asemenea program este Patria Club, programul de loialitate pe care îl propune Patria Bank: banca oferă clienților, prin partenerii săi, o serie de reduceri foarte bune la magazine cunoscute. Discount-urile de care poți beneficia în cadrul programului de loialitate Patria Club variază între 10% și 40%, la diverse cumpărături. Astfel, ai promoții la achizițiile de haine, de produse și accesorii pentru casă, consultanță juridică, servicii medicale, dar și de cursuri de perfecționare.

Cum funcționează programul de loialitate oferit de Patria Bank

Principiul de funcționare este simplu: în calitate de client al băncii, ai acces la toate promoțiile și reducerile din programul de loialitate prin utilizarea unui cod de reducere pus la dispoziție de Patria Bank. Fiecare partener al băncii are un cod de discount pe care va trebui să îl notezi, pentru a-l aplica în coșul de cumpărături, înainte de a finaliza achiziția. Este atât de simplu!

Iar vestea și mai bună este că programul de loialitate va continua și va fi extins cu noi parteneri și beneficii în perioada următoare. Toți clienții băncii beneficiază de promoțiile oferite în cadrul programului, Patria Bank dorind să ofere, pe lângă produsele avantajoase și serviciile de top oferite clienților săi, un beneficiu suplimentar pentru loialitatea acestora.

Iată alte trei idei care te vor ajuta să îți optimizezi bugetul în 2023

Cauți soluții pentru a-ți optimiza bugetul în 2023? Pe lângă participarea la programul nostru de loialitate, iată trei idei care te vor ajuta:

  1. Stabilește-ți un buget pe care să îl respecți. Pornește de la veniturile pe care le ai și calculează, cu aproximație, cheltuielile unei luni. Cheltuielile fixe, cele pe care le știi deja, dar și cele variabile, pe care le poți aproxima. Ia în considerare și eventualele economii, rezerve și investiții. Ai mai multe șanse de succes atunci când nu lași nimic la întâmplare și ai un plan pentru banii tai.
  2. Păstrează o rezervă pentru situații neprevăzute. Rezerva de bani te va ajuta să depășești perioadele cu provocări financiare. Pierderea jobului, o problemă medicală sau o defecțiune importantă la mașină sau necesitatea de a schimba urgent un electrocasnic mare... toate dificultățile financiare pot fi depășite mai ușor atunci când ai o rezervă de bani la îndemână. O idee: ce-ar fi să transferi toate sumele economisite prin diverse reduceri și promoții, unele identificate prin intermediul programului de loialitate Patria Club, către fondul tău de rezervă?
  3. Găsește în permanență soluții pentru a-ți multiplica banii economisiți. În timp, s-ar putea să constați că bunica avea dreptate atunci când spunea că „Ban la ban trage”. Dar poți și tu să accelerezi acest proces căutând cele mai bune soluții pentru a multiplica banii pe care îi economisești. Depozitele cu dobânzi avantajoase ar putea fi o asemenea soluție – dar nu numai. Pe măsură ce economisești de la lună la lună și banii se adună, îți vei dori și să identifici cele mai bune variante pentru a-ți spori economiile.

Așadar, dacă unul dintre obiectivele tale de început de an este să îți optimizezi bugetul personal și să îți sporești economiile, un program de loialitate precum Patria Club de la Patria Bank te va ajuta în acest demers. Ne bucurăm să ți-l putem pune la dispoziție și îți dorim un 2023 prosper!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri