Jurnalul.ro Ştiri Social Pacienţii nu vor mai rămâne fără medicamente

Pacienţii nu vor mai rămâne fără medicamente

de Monica Cosac    |   

Românii cu probleme de sănătate nu vor mai fi nevoiţi să-şi întrerupă tratamentele din cauza lipsei unor doctorii esenţiale din farmacii şi spitale, promite Ministerul Sănătăţii, care, pentru prima dată, cumpără medicamente oncologice şi antibiotice prin procedura de achiziții publice centralizate. Totodată, ministerul vrea să limiteze exportul paralel de medicamente, astfel încât să poată fi prevenite crizele de pe piaţa internă.

Ministerul Sănătăţii (MS) a demarat, ieri, procedurile de achiziţii publice centralizate pentru mai multe categorii de medicamente care au o pondere însemnată în totalul costurilor suportate de unităţile sanitare, respectiv medicamente antibiotice şi oncologice. Cantităţile necesare de medicamente au fost estimate în funcţie de consumul indicat de Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel că, în cazul antibioticelor, lista propusă de minister cuprinde 24 de molecule, iar în ceea ce privește medicamentele oncologice, vor fi achiziţionate 12 molecule, dintre cele mai utilizate în tratamentul bolnavilor de cancer. Potrivit MS, este pentru prima dată când medicamentele sunt cumpărate prin procedura de achiziții publice centralizate, iar suma alocată se ridică la un miliard de lei. Până acum, fiecare spital organiza sute de proceduri de achiziţii pentru diferite cantităţi de medicamente. Noul mecanism asigură transparența și vor fi evitate posibilele fraude sau discontinuităţi în aprovizionarea cu medicamente, spune ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

În acelaşi timp, a fost pus în dezbatere publică un ordin de ministru care va limita exportul de medicamente, atunci când ele nu sunt în doze suficiente în farmaciile de la noi. Documentul defineşte nivelul minim al stocurilor de medicamente pe care producătorii sunt obligaţi să îl asigure şi, dacă va intra în vigoare, ar duce la stoparea unei practici care a dus la lipsa mai multe medicamente de pe piaţa internă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri