Fostul model Playboy Pamela Anderson şi-a unit forţele cu un rabin pentru a condamna pornografia, relatează agenţia Associated Press.
Într-un material semnat de Anderson şi rabinul Shmuley Boteach, publicat de Wall Street Journal, cei doi fac apel la un ''dialog onest'' cu privire la pericolele pe care le presupune pornografia şi la ''un cod de onoare'' pentru combaterea acestui fenomen.
Apelul celor doi vine ca răspuns la scandalul sexual în care este implicat fostul membru al Congresului democratul Anthony Weiner. În eseu, fenomenul pornografiei este numit ''un pericol public de o importanţă fără precedent''. Articolul se încheie cu concluzia că ''pornografia este pentru rataţi'' şi o numeşte ''un mijloc de evadare plictisitor şi o fundătură pentru persoanele prea leneşe pentru a culege roadele unei vieţi sexuale sănătoase''.
Pamela Anderson a apărut pe coperta Playboy de 14 ori, cea mai recentă apariţie fiind în luna decembrie a anului trecut, când a pozat pentru ultima ediţie nud a revistei.
Sursa: AGERPRES