Jurnalul.ro Cultură Film Pamela Anderson, în sudul Franţei pentru a protesta împotriva coridelor

Pamela Anderson, în sudul Franţei pentru a protesta împotriva coridelor

Actriţa americană Pamela Anderson, invitată de o asociaţie franceză, a depus vineri, la primăria din Nîmes, o petiţie împotriva coridelor, în contextul în care în oraş începe o sărbătoare tradiţională dedicată taurilor, informează AFP.

"Este foarte dificil să o rupem cu tradiţia. Majoritatea oamenilor permit acest lucru din ignoranţă, pentru profit sau din conformism. Dar în 2018 nu mai există niciun motiv de a trimite la moartea animale pentru a ne distra", a declarat fosta vedetă a serialului american "Baywatch", care militează în prezent pentru protecţia animalelor.

Însoţită de preşedinta asociaţiei "Alliance Anticorrida", Claire Starozinski, actriţa a depus la primărie o petiţie împotriva coridei care a adunat până acum 595.526 de semnături şi apoi a mers prin oraş cu o pancartă cu mesajul "Stop coridelor".

"Tauromahia este o practică ruşinoasă şi depăşită şi imaginea localităţii Nîmes este definitiv asociată cu cea a unui oraş al sângelui", estimează textul petiţiei. "Numai interesele pecuniare o ţin în viaţă, deoarece corida nu face în niciun caz parte din tradiţiile noastre", se mai menţionează în petiţie.

Actriţa a mai venit şi pe 21 iulie anul trecut la Nîmes pentru a protesta împotriva coridelor. Ea s-a întâlnit apoi cu primarul din Nîmes, Jean-Paul Fournier, pentru a-i înmâna o petiţie a opozanţilor organizării acestor lupte. Primarul i-a dat însă în cele din urmă un răspuns negativ şi a menţinut corida.AGERPRES

Subiecte în articol: pamela anderson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri