Este foarte aerat, ușor de pregătit, nu are multe grăsimi și îi poți adăuga o mulțime de fructe, astfel că nu ai cum să te plictisești de gustul lui. Cumvaplace.ro i-a adăugat afine românești, foarte proaspete și dulci.
Personalizează-ți desertul perfect de vară așa cum îți dorești. Noi știm sigur că vom repeta rețeta și vom folosit zmeură, boabe de struguri și prune dulci. Poftă bună și vouă!
INGREDIENTE
-
400 g afine proaspete
-
6 ouă
-
180 g făină
-
180 g zahăr tos
-
2 plicuri zahăr vanilinat
-
1 lingură de făină (pentru pudrat afinele)
-
Coaja de la o lămâie bio
-
Zahăr pudră
-
Sare
-
Ulei de floarea-soarelui (pentru uns tava)
Pentru limonada de pepene verde
-
1⁄4 pepene verde cu puțini sâmburi
-
3 lamâi bio
-
500 ml apă rece
-
Miere de salcâm
-
Frunze de mentă
-
Cuburi de gheață
CUM SĂ FACEȚI
- Bateți albușurile spumă cu un praf de sare și încorporați treptat zahărul tos și vanilia. Bateți până când se dizolvă granulele. Ne-a luat aproximativ 2 minute. Adăugați gălbenușurile, unul câte unul, mixând bine după fiecare.
- Cerneți deasupra făina și o încorporați cu ajutorului unui tel sau al unei spatule, iar la final adăugați coaja de lămâie, dacă o preferați. Separat, pudrați afinele cu făină.
- Turnați compoziția de pandișpan în tava de copt (cu dimensiunile 35×25 cm), unsă cu ulei și tapetată cu hârtie. Puneți deasupra afinele și coaceți în cuptorul preîncălzit, timp de 25 de minute la 180 de grade.
- După ce se rumenește deasupra și scobitoarea-test iese curată din mijlocul prăjiturii, scoateți pandișpanul cu afine din cuptor și îl pudrați cu zahăr după ce s-a răcorit.
Cum faceți limonada cu pepene verde
- Lângă o prăjitură bună, vă recomandăm și un pahar cu limonadă de pepene verde. Pentru a pregăti băutura răcoritoare puneți miezul de pepene într-un vas și îl faceți piure cu ajutorul mixerului vertical, apoi îl treceți printr-o sită.
- Adăugați zeama de lămâie, miere după gust, frunze de mentă și cuburi de gheață. Amestecați și bucurați-vă de gustul celei mai grozave limonade de vară.