O aeronavă Ryanair s-a întors din aer pe aeroportul Henry Coandă din cauza unor degajări de fum în interior. Avionul avea 169 de pasageri la bord și a decolat cu întârziere de circa 4 ore, având destinația Londra. Cursa trebuia să plece la ora 6:57 şi a decolat la 10:40.
La ora 12:10 aeronava a aterizat de urgenţă la Otopeni.
Zborul Ryanair FR1006 București - Londra Stansted de astăzi, operat cu Boeingul 737-800NG înmatriculat EI-EVH, s-a întors la București la scurt timp după decolare.
Avionul a fost timp de mai mult timp la Romaero pentru mentenanță iar aseară a fost mutat de pe aeroportul Băneasa, pe cel de la Otopeni.