Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa avertizează asupra "efectului domino" al războiului

Papa avertizează asupra "efectului domino" al războiului

Papa Francisc a tras joi un semnal de alarmă cu privire la "efectul domino" al conflictelor asupra relațiilor internaționale.

"Pacea este urgentă, pentru că orice conflict militar sau izbucnire de tensiuni și confruntări astăzi nu poate avea decât un efect domino negativ și amenință grav sistemul relațiilor internaționale", a spus Papa, potrivit AFP.

 

Liderii sunt îndemnați "să renunțe la orice retorică agresivă și distructivă care duce la destabilizarea lumii și să înceteze conflictele și vărsările de sânge".

Declarația în 35 de puncte nu a făcut însă nicio referire la conflictul de aproape șapte luni din Ucraina.

Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, a lansat acest avertisment la finalul celui de-al 7-lea Congres al liderilor religiilor mondiale și tradiționale.

Întâlnirea interconfesională, care are loc o dată la 3 ani, a reunit aproximativ 100 de delegații din 50 de țări.

De asemenea, în declarație Papa Francisc își manifestă sprijinul pentru "protejarea drepturilor și demnității femeilor și îmbunătățirea statutului lor social ca membri egali ai familiei și societății".

Papa a făcut un apel personal pentru ca femeilor să le fie acordate "roluri și responsabilități mai mari".

"Câte decese ar fi evitate dacă femeile s-ar afla în centrul procesului decizional!", a declarat el.

În ultima zi a călătoriei sale apostolice în Kazahstan, papa a vizitat Catedrala "Our Lady of Perpetual Help", unde a ținut un discurs în aplauzele călduroase ale clerului local.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri