Papa Francisc a recunoscut sâmbătă şapte episcopi chinezi numiţi fără aprobarea sa de regimul comunist, în cadrul unui acord istoric semnat între Sfântul Scaun şi China.
Într-un comunicat, Vaticanul precizează că papa a decis să-i reintegreze în rândurile sale pe aceşti episcopi "oficiali", precum şi pe un al optulea episcop, în prezent decedat. Cel puţin trei dintre ei au fost excomunicaţi în trecut.
Vaticanul evită însă să precizeze dacă China va recunoaşte la rândul său episcopii numiţi unilateral de Sfântul Scaun.
Numărul episcopilor din China variază în funcţie de surse. Potrivit numărătorii unui expert, China ar avea în total 77 de episcopi, din care două treimi ar fi recunoscuţi atât de Roma, cât şi de Beijing. Însă 17 dintre ei care sunt recunoscuţi de papă nu se bucură de acelaşi statut în relaţia cu regimul comunist.
Acordul nu precizează nici modalităţile de numire a viitorilor episcopi. "Papa Francisc speră că, odată cu aceste decizii, va putea începe un nou proces care va permite rănilor trecutului să se închidă", adaugă comunicatului Vaticanului.
Papa doreşte ca acordul provizoriu să ducă "la gesturi concrete fraterne de reconciliere" pentru a depăşi "tensiunile trecute şi chiar pe cele recente", a adăugat într-un text separat numărul doi de la Vatican, Pietro Parolin, unul dintre marii susţinători ai acordului. AGERPRES