Frustrarea provocată de criza economică a izbucnit sâmbătă în Sri Lanka, când o mulțime uriașă de protestatari a luat cu asalt palatul prezidențial și l-a forțat pe președinte să demisioneze.
Vorbind duminică din Piața Sfântul Petru, Papa și-a exprimat solidaritatea cu poporul din Sri Lanka, despre care a spus că „continuă să sufere din cauza instabilității politice și economice".
„Împreună cu episcopii din țară, îmi reînnoiesc apelul pentru pace", a spus Papa.
De asemenea, Papa și-a reînnoit sprijinul pentru poporul ucrainean.
„Fie ca Dumnezeu să arate calea pentru a pune capăt acestui război nebunesc", a mai spus Papa.
În mesajul său, Papa Francisc a menționat, de asemenea, Libia, îndemnând la „dialog constructiv și reconciliere națională" în țara din nordul Africii și spunând că întreaga comunitate internațională poate ajuta în acest efort.
(sursa: Mediafax)