Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parchetul răspunde acuzațiilor cu privire la dosarul Nordis: DIICOT nu a cerut bani pentru expertize

Parchetul răspunde acuzațiilor cu privire la dosarul Nordis: DIICOT nu a cerut bani pentru expertize

de Redacția Jurnalul    |   

Parchetul General a reacționat la declarațiile deputatului USR Stelian Ion, conform cărora ancheta în dosarul Nordis stagnează pentru că Ministerul Public nu a pus la dispoziția DIICOT fondurile necesare efectuării expertizelor. Parchetul precizează că DIICOT nu a solicitat fonduri pentru expertiză.

Într-un comunicat de presă, Parchetul General arată că afirmațiile deputatului, lansate în mediul online nu sunt adevărate și explică și de ce nu sunt fundamentate.

„Având în vedere afirmațiile false făcute pe o rețea de socializare de către un deputat în Parlamentul României cu privire la faptul că, în

1.Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu a solicitat Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, fonduri pentru efectuarea expertizelor la care se face referire în postare.

2.Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, virează sumele aferente efectuării expertizelor în dosare penale pe baza solicitărilor ordonatorilor secundari de credite și în limitele alocărilor bugetare.

3.Din verificările efectuate la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a rezultat că în dosarul la care se face referire în postarea menționată nu a fost dispusă și efectuată nici o expertiză.

Reacția Parchetului General vine ca urmare a acuzațiilor publice făcute de deputatul USR Stelian Ion cu privire la pasivitatea instituției în alocarea sumelor necesare expertizelor în dosarul Nordis.

„După ridicarea controlului judiciar și a sechestrelor în dosarul Nordis, aflu acum că ancheta stagnează de aproape jumătate de an pentru că Ministerul Public, condus de procurorul general Alex Florența, nu a pus la dispoziția DIICOT fondurile necesare efectuării expertizelor”.

Stelian Ion vorbește despre timpul pierdut și despre disperarea păgubiților.

„Jumătate de an pierdut, infractori care zâmbesc și păgubiți disperați. Așa se tergiversează dosarele penale, uneori până la prescripție. Dosarul acesta pare

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: parchet nordis deputat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri