România este ruptă în două, o parte mai mică, unde nivelul de trai este aproape de cel european, şi alta, mult mai mare, unde se trăieşte pe datorie. În timp ce în cinci judeţe salariul mediu net sare de 2.000 de lei, iar rata şomajului nu trece de 2%, în alte 18 judeţe oamenii sunt nevoiţi să-şi ducă traiul cu mai puţin de 1.500 de lei, iar în trei dintre acestea şomajul sare de 10%. Politicienii s-au adaptat nevoilor alegătorilor din zonele în care candidează şi le promit oamenilor ceea ce-şi doresc cel mai mult să audă. Nu le explică însă, întotdeauna, şi de unde vor veni banii, astfel încât multe dintre aceste promisiuni ar putea rămâne doar vorbe-n vânt.
Scutiri de impozite locale pentru investitorii care creează locuri de muncă, construirea de locuinţe sociale pentru tineri, crearea de parcuri industriale sau extinderea reţelei de canalizare. Sunt promisiunile pe care politicienii care visează la fotoliul de primar le-au făcut cetăţenilor din oraşele sărace în această campanie electorală. La polul opus, în judeţele bogate, mesajele au fost cu totul şi cu totul altele. Discuţiile au pivotat în jurul soluţiilor pentru traficul de coşmar, pentru construcţia de parkinguri supraetajate, pentru amenajarea pistelor de biciclete pe marile artere sau pentru introducerea unor staţii de prelucrare ecologică a deşeurilor.
Cluj: tunel și tren suspendat de mare viteză
Judeţul transilvănean a ajuns să rivalizeze cu Ilfovul pentru cel mai bogat din România. Prin urmare, cei 10 aspiranţi la Primăria Clujului s-au întrecut în propuneri care mai de care mai futuriste. Emil Boc vrea să facă navigabil Someşul şi să fluidizeze traficul prin construcția unor tunele pe sub oraş, dar şi a unui tren suspendat de mare viteză. Contracandidatul său, Octavian Buzoianu, susținut de PSD, PNŢCD şi ALDE, vrea să facă din Cluj cel mai mare centru IT din Europa. El profită de faptul că România şi, mai ales, Clujul au devenit încă din 2014 lider în UE după numărul de angajaţi în sectorul înaltei tehnologii pe cap de locuitor şi ocupă locul al şaselea la nivel mondial. Niciunul dintre candidaţi nu a uitat de piste de biciclete sau de locurile de parcare.
Bucureşti: fluidizarea traficului și parcări
Capitala a fost anul trecut al şaselea oraş din lume din punctul de vedere al blocajelor în trafic, fiind depăşită de Mexico City, Bangkok, Istanbul, Rio de Janeiro şi Moscova. În acest context, problemele legate de trafic şi de parcări au ocupat un loc important în programele candidaților. Interesant este că principalii candidaţi - Gabriela Firea (PSD), Nicuşor Dan (USB) şi Cătălin Predoiu (PNL) - au propus cam aceleaşi soluţii. În esență, benzi unice pentru RATB, o rețea de piste pentru biciclete şi extinderea numărului de intersecții incluse în sistemul de management al traficului. Și în ceea ce priveşte locurile de parcare, fiecare dintre candidați a promis să realizeze cât mai multe astfel de locuri pe fiecare teren viran pe care-l vor găsi cu ajutorul primăriilor de sector.
Vâlcea: parcuri industriale și locuințe sociale
După căderea combinatului Oltchim, Vâlcea a ajuns cel mai sărac județ din cele cinci din regiunea Oltenia. Peste 70% din populaţie trăieşte cu salariul minim, iar salariul mediu este de numai 1.415 lei. Romeo Rădulescu, candidatul PSD, are 40 de proiecte prin care vrea să redea oraşului Râmnicu Vâlcea strălucirea de altădată. El propune construcția a două parcuri industriale, în Colonie Nuci şi Râureni, dar are şi ideea de a integra tinerii pe piaţa locurilor de muncă încă de pe băncile şcolii. Și contracandidatul său, PNL-istul Grigore Crăciunescu, promite locuri de muncă, dar crede că investitorii vor veni singuri dacă vor exista transparență şi corectitudine la primărie. Locuințele sociale sunt un alt punct forte al lui Crăciunescu. Și fostul primar Mircia Gutău vrea să modernizeze Arenele Traian şi să construiască un nou stadion la baza Oltchim.
Teleorman: anvelopări pe bani europeni
Moda anvelopării blocurilor a ajuns şi în Teleorman, un județ aflat atât în topul şomajului (10,8%), cât şi al celor mai mici salarii nete (1.434 lei). Toţi promit să reabiliteze termic toate blocurile din Alexandria, cu bani europeni. Nici problema locurilor de muncă nu a fost uitată. Unul dintre candidaţi, Florin Titiroşcă, susținut de PNL, spune că doreşte îmbunătăţirea calităţii vieții în oraş şi să creeze locuri de muncă. El vrea să construiască un parc industrial la Alexandria.
Vaslui: ploaie de joburi
Aflat de ani de zile în topul sărăciei, Vasluiul înregistrează cea mai neagră performanţă dintre toate judeţele ţării. Aici, salariul mediu net este de 1.411 lei, iar rata şomajului va ajunge la finele acestui an la 10,8%, conform Comisiei Naţionale de Prognoză. Nu e de mirare că toţi cei nouă candidați intrați în cursa pentru Primăria Vaslui au promis noi locuri de muncă. Actualul primar, Vasile Pavăl (PSD), care conduce primăria din 2008, candidează pentru al treilea mandat. El le-a spus vasluienilor că va acorda facilităti celor care vor dori să deschidă în oraş secţii de producţie, fabrici sau alt gen de activități, pe baza ajutorului de minimis. Și contracandidaţii săi promit acelaşi lucru, iar Marius Arcăleanu (PNL) susţine că va înfiinţa un parc industrial la Vaslui, care va duce la crearea a cel puţin 1.500 de noi locuri de muncă. Mai mult, vrea să construiască 50 de apartamente pentru personalul medical şi să doteze serviciul medical de urgenţă cu două elicoptere care să deservească întregul judeţ.
Mehedinţi: spitalul din Strehaia se vrea redeschis
14 candidaţi aspiră la fotoliul de primar al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, reşedinţa unui judeţ aflat între primele trei cu cel mai mare şomaj (10,7%). Este de înţeles de ce proiectele pentru crearea de locuri de muncă nu au lipsit de pe lista niciunuia dintre ei. Parcul Industrial şi Logistic Severin este propunerea cu care a intrat în joc candidatul PSD, Marius Screciu. Și redeschiderea spitalului din Strehaia este una dintre priorităţile celor care vor să conducă destinele oraşului după 5 iunie.
Timiş: traficul va fi decongestionat
Al treilea judeţ al ţării în topul celor mai mari salarii (2.188 lei), Timişul este ferit de sărăcie şi şomaj. Bătălia dintre cei 11 candidaţi înscrişi în luptă pentru Primăria Timişoarei s-a dus pe proiecte legate de calitatea vieţii: eliminarea punctelor de congestie, eficientizarea transportului public şi dezvoltarea reţelei de benzi de biciclete.
Pitești: spital și parc de distracții
Oraşul Piteşti este în Top 5 cele mai mari salarii din România, cu un câştig mediu net de 2.100 de lei. Rata şomajului în judeţ este de 5%. Aici, candidaţii s-au bătut în oferte ispititoare, precum construirea unui spital metropolitan; construirea unui pasaj rutier în zona Colegiului „Zinca Golescu”; îngroparea platformelor de gunoi; realizarea centurii ocolitoare de vest a municipiului; construcţia unui parc de distracţii şi a unui aquaparc; construcţia unui nou pod peste râul Argeş; realizarea unei zone de agrement pe malurile Argeşului; modernizarea Parcului Războieni; construirea a 30-35 mii de locuri de parcare.