Jurnalul.ro Ştiri Observator Părintele Crin-Triandafil Theodorescu: O să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră și gândindu-mă la primăvară

Părintele Crin-Triandafil Theodorescu: O să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră și gândindu-mă la primăvară

Părintele Crin-Triandafil Theodorescu, paroh al bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” din orașul Năsăud, a afirmat, în cadrul unei postări pe contul său de Facebook că se va vaccina anti-COVID-19, în ciuda reacțiilor adverse care ar putea să apară.

„O să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră și gândindu-mă la primăvară (trebuie refăcut gardul casei parohiale). Am la ce să mă gândesc. ȘI toate-s pe viitor. Sunt atâtea continente în inimile oamenilor de descoperit. Atâtea de îndurat. Și atâtea de iubit. Până o să-mi injecteze asistenta nanoroboții ăia o să-mi zboare nițel gândul și la Mama, baricadată în cabana ei din munți ca într-un asediu medieval. Pe când mă voi fi vaccinat eu, ea va fi deja imunizată și va merge la Tata la mormânt, să fumeze amândoi o țigară și să-și șoptească mari taine, încet, să nu trezească pruncii din somn. Știu, o să am reacții adverse grave. Voi face febră și poate mă vor durea brațele. Dar sunt antrenat. Viața mea e plină de reacțiile adverse ale tâmpeniilor pe care le-am făcut. Și mai ales ale cuvintelor proaste pe care le-am rostit.”, a scris acesta.

Acesta a mai scris că alege să învețe de la copilul său, care este microbiolog, și care la rândul său a spus că o să se vaccineze.

”Mă voi vaccina pentru am încredere. Viața mea e clădită pe încredere. Mi-am dus copilul la școală, l-am dat în palma unei învățătoare pentru că am încredere. Am încredere că preotul care îmi dă cuminecătura a rostit corect și cu cutremur epicleza. Că farmacista care-mi pune sub limbă o tabletă galbenă și-amară știe mai multe decât știu eu. Am încredere că inginerul care a construit podul, noul pod din coasta Luștii, și-a făcut bine calculele și s-a gândit la mine. Că cine a preparat cipsurile le-a presărat cu sare, nu cu șoricioaică. Și, nu în cele din urmă, dar înainte de toate, am încredere în copilul meu. << Bineînțeles că mă vaccinez, tată! >> Știe ce vorbește, știe mai bine decât mine. Cu asta se ocupă, cu microbiologia, și nu e oare o dovadă de smerenie să înveți de la cel ce știe? Când vorbesc despre geomorfologie, eu vorbesc și el tace. Când vorbește el despre ARN și ADN, tac eu. E destul de simplu. Biologia mea de regn, dezvoltată până la taxonomie aplicativă, ascultă de gurița lui frumoasă, cam cum ascultă babele Evanghelia. Că nici știința oamenilor de știință nu e altceva decât broderie de lumină căzută din poala Domnului. Uneori întreb. Că-mi place să-l stârnesc, îmi place grozav. Aseară l-am întrebat de efectele adverse ale vaccinului. N-am îndrăznit să atac subiectul cu modificarea ADN-ului, s-ar fi prins imediat că e fentă. Mi-a zis, << Uite, tată, suntem speologi, mergem prin galeriile peșterii. Ce ai prefera să te lovească, o pietricică sau stânca aia mare, de zece tone, din zona vestibulară? Așa e și cu vaccinul. E o bucățică minusculă dintr-un rău mare. Alege! >> Aleg pietricica și să ascult de copilul meu.”, mai scrie în postare. 

Părintele Crin-Triandafil Theodorescu a copi­lărit la Mangalia, dar s-a mutat în Bistrița-Năsăud. Îl găsiți la una dintre cele mai frumoase și sălbatice peșteri din țară. Este paroh al bi­sericii cu hramul “Sfântul Nicolae” din orașul Nă­săud. A absolvit Teologia la Bucu­rești și Geografia la Cluj-Napoca. De asemenea, a urmat şcolile Federaţiei Române de Speo­lo­gie şi a devenit mem­bru al Aso­ciaţiei “Salvaspeo”. Din anul 2004, este cus­todele peşterii Izvorul Tău­şoarelor (Bis­triţa-Nă­săud), o rezer­vație națio­nală de cerce­tare a Acade­miei Româ­ne.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri