Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice- Sector 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în executare, miercuri, două mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
„Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2018 - 2019 doi angajați, în funcția de referenți statisticieni de specialitate în cadrul unei societăți având ca obiect de activitate pariurile sportive, în contextul unor meciuri de fotbal, ar fi modificat manual, fără drept, cu intenție, cotele unor pariuri sportive și ar fi declarat câștigătoare biletele depuse folosind procedura „cash out”. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul creat persoanei vătămate este în valoare de 750.000 de lei”, transmite Poliția Capitalei.
Pentru administrarea probatoriului, pe lângă cele două persoane aduse cu mandat, au fost citate și alte 26 de persoane, martori în cauză.
Toți vor fi audiați, urmând a fi dispuse măsurile legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.
(sursa: Mediafax)