Jurnalul.ro Ştiri Externe Parizienii din ce în ce mai nemulţumiţi de utilizarea sălbatică a trotinetelor electrice

Parizienii din ce în ce mai nemulţumiţi de utilizarea sălbatică a trotinetelor electrice

Utilizatorul de trotinetă face parte integrantă din peisajul parizian, însă mulţi locuitori ai capitalei Franţei vor o reglementare mai bună a acestui mod de transport, transmite AFP.

Apărute în urmă cu un an în Paris, serviciile de închiriat trotinete electrice sunt acum peste tot, atât pe străzi cât şi pe trotuare, iar pasiunea pentru aceste vehicule asociate cu copilăria nu se dezminte. Însă din ce în ce mai multe voci se ridică pentru a denunţa pericolul ridicat de utilizarea anarhică a trotinetelor.

Luni seara, reprezentanţii firmelor de închiriat trotinete electrice urmează să se reunească la Primăria din Paris pentru a semna o cartă de bună conduită "pentru utilizarea durabilă" a acestui mod de transport precum şi pentru "respectarea spaţiului public şi a securităţii parizienilor".

Aproximativ 10 astfel de firme, printre care companiile americane Bird, Lime şi cel mai recent Uber, operează deja la Paris iar flota de trotinete electrice, care în prezent este estimată la 15.000, ar urma să crească până la 40.000 de unităţi până la finele anului.

"Este uşor. Este libertatea", subliniază Yosra Haj Jabid, un tânăr tunisian ajuns de curând la Paris, care se deplasează zilnic cu trotineta electrică mai degrabă decât cu transportul în comun. "Rapid, uşor şi mai ieftin decât cu un Uber" declară la rândul lor un cuplu de turişti englezi care se plimbă cu trotineta în jurul Turnului Eiffel.

Zeci de utilizatori de trotinete electrice se plimbă pe malul Senei, sub privirile uneori îngrijorate ale pietonilor. "Oamenii ăştia se comportă ca şi cum ar fi singuri. Îşi asumă riscuri, fac slalom printre pietoni, îşi parchează trotineta oriunde. Unde este civismul?", se întreabă Yves Goupil, un amiral în retragere în vârstă de 88 de ani care îşi face zilnic plimbarea pe malul Senei.

În foarte puţine ocazii poţi vedea un utilizator de trotinetă care poartă cască, iar recent s-au înregistrat şi accidente mortale. Cele mai recente date privind securitatea rutieră vorbesc de 284 de răniţi şi cinci ucişi din cauza trotinetelor electrice şi a patinelor cu rotile în 2017, adică înainte de venirea firmelor de închiriat trotinete electrice.

Pe fondul pericolelor ridicate de utilizarea anarhică a trotinetelor, Consiliul din Paris a adoptat luna trecută mai multe măsuri de reglementare: amendă de 135 de euro pentru cei care circulă pe trotuar, 35 de euro pentru staţionarea sălbatică. Iar pentru toamna acestui an este avută în vedere adoptarea un decret care să pună capăt "legii junglei", potrivit termenilor utilizaţi de ministrul Transporturilor, Elisabeth Borne, care să interzică trotinetele electrice a căror viteză nu este limitată la maxim 25 km/oră şi care va introduce de asemenea obligaţia de circula pe pistele destinate bicicletelor. Casca va fi obligatorie pentru cei cu vârsta de până la 12 ani.

Mai multe oraşe din Europa au adoptat şi ele în ultimele luni măsuri destinate reglementării utilizării trotinetelor electrice. În Barcelona, o destinaţie frecventată de turismul în masă, a interzis complet închirierea de trotinete electrice.

AGERPRES

Subiecte în articol: paris trotinete electrice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri