Jurnalul.ro Ştiri Observator Parlamentul a început procedura de revocare a Avocatului Poporului

Parlamentul a început procedura de revocare a Avocatului Poporului

Parlamentul a început procedura de revocare a Avocatului Poporului, Renate Weber. 

"Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care în legislatura trecută a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL. Solicitarea grupurilor parlamentare, formulată în legislatura trecută, nu a fost trimisă spre comisiile juridice comune. Birourile permanente reunite au refuzat să deruleze procedurile din Legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare", a declarat președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Această acțiune a fost d emarată în urma sesizării depuse de PNL, dar și de deputatul Florin Roman, fiind susținută și de grupurile parlamentare ale celor două camere legislative ale USR PLUS și PNL. 

Comisiile juridice vor analiza propunerea și vor prezenta un raport în termen de două săptămâni.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri