Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul European cere urgentarea admiterii României în Spaţiul Schengen!

Parlamentul European cere urgentarea admiterii României în Spaţiul Schengen!

Parlamentul European cere ca statele membre să-şi amplifice eforturile ca România să fie admisă în Schengen. Solicitarea a venit prin intermediul unei rezoluţii votate vineri. Încă din 2011, Parlamentul European a permis ca România să adere la Spaţiul Schengen.

Membrii Parlamentului European solicită, prin intermediul unei rezoluţii votate vineri, să fie luate toate măsurile astfel încât România, alături de alte state precum Bulgaria şi Croaţia, să fie admise în Spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost votată cu 520 de voturi pentru, 86 împotrivă şi 59 de abţineri.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, graniţele trebuie deschise respectând principiul nediscriminării.

Este nevoie de o schimbare rapidă pentru un spaţiu Schengen în întregime funcţional, pentru a proteja libertatea de mişcare şi pentru a asigura reabilitarea economică a Europei, spune PE într-un comunicat de presă.

„În timp ce veştile bune continuă să apară în privinţa ridicării restricţiilor de la graniţele interne, modul în care s-a rezolvat lasă mult de dorit”, a spus Juan Fernando Lopez Aguillar, preşedinte al Comisiei de libertăţi civile.

Pe termen mediu, eurodeputaţii atrag atenţia că o reflecție asupra modului în care să crească încrederea între statele membre şi să fie asigurată o guvernare europeană a Spaţiului Schengen este necesară.

În lumina noilor schimbări, ei fac apel la Comisie să propună o reformă a guvernării Schengen. Membrii PE cer Consiliului şi statelor membre să îşi amplifice eforturile în privinţa integrării în Schengen şi să facă toţi paşii necesari pentru a admite România, Bulgaria şi Croaţia în acest spaţiu.

Spaţiul Schengen acoperă cele mai multe state din Uniunea Europeană, cu excepţia unor ţări precum România, Irlanda, Bulgaria, Croaţia şi Cipru. Printre statele non-EU care fac parte din Schengen se numără Norvegia şi Elveţia. În 2011, Parlamentul European a permis României şi Bulgariei aderarea la Spaţiul Schengen şi şi-a reiterat poziţia de câteva după adoptarea rezoluţiei legislative.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: admiterea romaniei in schengen
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri