Grupul de trâmbițați ai statului paralel se dă de ceasul morții pentru că Dana Gârbovan a fost nominalizată la funcția de ministru al Justiției. Speriați de această perspectivă,câțiva procurori cu epoleți la vedere au făcut pasul pentru integrarea în batalalionul denunțătorilor autorizați. După ce organizații dominate de juriști făcuți în pădurea Băneasa au trimis un apel-scâncet spre Cotroceni pentru ca omul în geaca roșie să apere independența justiției, amenințată , vezi Doamne, de un ministeriat al Danei Gîbovan, acțiunile ,,veverițelor” continuă.Este țintită acum judecătoarea Adriana Stoicescu, președinte al Tribunalului Timiș, care a dat pe pagina de Facebook o replică acidă corului robilor protocoalelor secrete. Acesția și-au pus mâna în cap, precum chelul, și au trântit un denunț la Inspecția Judiciară, cerând o sancțiune disciplinară pentru Adriana Stoicescu, simțindu-se vizați de postarea judecătoarei.Ce scria Doamna Stoicescu, replică la ,,atacurile imunde la adresa Danei Gîrbovan” declanșate de ,,politicieni corupți în tovărăție cu interlopii sponsori”? Sunt pasaje care pun în insectar ,,pseudo justiția lor” . Nu trebuie date nume pentru a ilustra tabloul în care se reunesc ,,pseudo polițiștii, agramați și burtoși; pseudo procurorii care au pus bazele republicii lor; pseudo judecătorii care scriu minute la dictare”. Ca și când aceste categorii de ,,profesioniști” nu există, reclamagii cer sancțiune disciplinară pentru magistratul Stoicescu. Aduc ,, material didactic” ,care să le susțină delațiunea, pe cine altul decât pe ,,ideologul” Cristi Vasilică Danileț, care a negat că ar exista o ,,republică a procurorilor”.Lovitură! Plângerea depusă la Inspecția Judiciară invocă ,,faptele de arme” ale frontului #rezist din justiție, cu vârfurile de lance ale unor onegheuri ,,surori” , speriate și ele de Gîrbovan. ,, Un ministru integru și profesionist echivalează cu un dezastru” pentru ,,pseudo justiția lor”, apreciază judecătoarea Stoicescu. Și nu este singura. Chiar reclamagii sunt vexați că postarea ,,a avut efecte”, comentariile de susținere și preluarea postării doamnei Stoicescu de canale media cu audiență , fiind de natură să reprezinte un atac la independența și prestigiul justiției.Buruienile care cresc pe pârloaga terenurilor lăsate de izbeliște ale justiei sunt ,iată ,nu doar plante de ierbar ci se agață ca scaieții de trecători.