Jurnalul.ro Ştiri Observator Parteneriat UPB-MapN pentru salvarea vieţii

Parteneriat UPB-MapN pentru salvarea vieţii

În fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minim 1.000 litri de sânge , iar 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieți. În România, numărul donatorilor de sânge este de doar 1,7% din populația ţării, de patru ori mai mic decât media europeană, comparativ cu 66% - Austria sau 52% - Franța. În acest context, Universitatea Politehnica din București, prin Centrul de cultură, voluntariat, sport și activități recreative, s-a alăturat campaniilor şi proiectelor de donare de sânge întreprinse la nivel naţional, înfiinţând primul Punct de Recoltare a Sângelui în campusul studenţesc Regie.

 

Astfel, pentru a încuraja conceptul de donare de sânge benevolă, ca simplu gest de sprijin față de pacienții aflați în situații de criză, Universitatea Politehnica din București a înființat în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale un Punct De Recoltare a Sângelui, deschis în zilele de marți și joi, între orele 08.00 – 12.00. Acesta este amplasat în Complexul Studențesc Regie, Strada Splaiul Independenței nr. 290, Corp H, lângă cabinetele medicale stomatologice.

„Prin parteneriatul dintre CTS al MApN şi UPB ne propunem creşterea numărului de donatori pentru mărirea stocului de sânge şi componente sanguine, sensibilizarea populaţiei tinere privind donarea de sânge, asigurarea de sânge şi componenete sanguine  cu grupe rare (B si AB, Rh negativ), selectarea de donatori fideli care să doneze în mod constant şi  care pot fi mai uşor controlaţi şi mobilizaţi în situaţii de urgenţă, precum şi acoperirea perioadelor cu prezentări reduse la donare prin compensarea cu donatori din UPB” a declarat maior dr. Florea Vlădescu, coordonatorul activităţii de donare, medic șef cabinet de consultații donatori din CTS-MApN. “Ca număr de recoltări sanguine, ne-am propus, pentru început, să ajungem la minimum 250 donări cu succes lunar. Suntem pregătiţi să suplimentăm  cu personal specializat, echipa mobilă de recoltare în cazul unei prezentări, peste estimarile noastre, a studenţilor” a adăugat maior dr. Florea Vlădescu.

La rândul său, Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din București susţine că „acest proiect deosebit este rezultatul unui spirit de solidaritate comun al UPB şi MapN venit în sprijinul semenilor noştri aflaţi în suferinţă şi, nutresc speranţa că, acelaşi spirit se va manifesta şi în rândul donatorilor, în materializarea  multor activităţi caritabile şi evident în a oferi cât mai multe şanse reale de viaţă ”.

 

Zilnic se pot recolta 27 litri de sânge şi salva 180 de vieţi

Potrivit reprezentanţilor Universităţii Politehnica din București , pe parcursul celor patru ore de program, la Punctul De Recoltare a Sângelui din Regie pot fi primiţi maxim 60 de donatori, ceea ce ar insemna recoltarea a 27 de litri de sânge, dacă nu intervin complicații în timpul sau post-donare (stări de rău ale pacienților, caz în care medicul trebuie să se ocupe de aceștia și nu poate consulta noi donatori). Chiar dacă acest centru este situat în incinta complexului studenţesc Regie, el nu este dedicat exclusiv studenților și membrilor UPB. Datorită amplasării acestuia, este posibil ca majoritatea donatorilor să facă parte din aceste categorii, însă menționăm faptul că orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani (pentru prima donare)/65 ani (pentru persoanele care au mai donat sânge până la vârsta de 60 ani) și care respectă condițiile enumerate pe www.upb.ro (http://www.upb.ro/stiri/upb-a- infiintat-in- parteneriat-cu- ctsmapn-un-punct- de-recoltare- a-sangelui.html) poate veni la punctul de recoltare deschis în Regie. Iniţiatorii şi coordonatorii acestui proiect speră ca, în scurt timp “să se ajungă, la capacitatea maximă de recoltare – 60 donatori pe zi, iar donatorii eligibili să revină periodic la punctul de recoltare - după 70 de zile de la donare(bărbații) sau după 90 de zile (femeile)”. Personalul medical de aici, provine de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale (CTS-MApN), echipa medicală minimă/de bază fiind formată din: 1 medic, 4 asistenți, 1 infirmieră, 1 șofer. În caz de necesitate (număr mare de donatori), echipa se poate suplimenta cu încă 2 asistenți. Partea de funcționare/promovare a punctului de recoltare este în grija Centrului de Cultură, Voluntariat, Sport și Activități Recreative al UPB, iar activitatea de donare este coordonată de Maior Dr. Vlădescu Florea, medic șef cabinet de consultații donatori din cadrul CTS al MApN.

 

CRITERII DE ELIGIBILITATE DONATORI

Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

  • Să fii cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România;
  • Să ai între 18 și 60 ani;
  • Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100 kg femeile şi 60 – 120 kg bărbaţii;
  • Tensiunea arterială sistolică să fie între 10 şi 18mmH;
  • Să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele luni;
  • Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie (1 an și jumătate după naștere) sau în perioada menstruală (± 5 zile);
  • Să nu fi consumat băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării;
  • Să nu ai/să nu fi avut următoarele: afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, afecţiuni ale tractului genitourinar, hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, dermatologice, reumatologice şi imunologice, alergii, intervenţii chirurigicale, boli profesionale, infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne şi encefalopatie spongiforma transmisibilă;
  • În ziua donării:
  • Sunt permise următoarele alimente: pâine cu gem, biscuiți, covrigi, banane (alimente de post!);
  • Nu consuma alimente grase! (lapte și derivate, carne, ouă);
  • Este recomandat consumul de băuturi precum: apă, cafea, suc;
  • Nu fuma înaintea donării.

La donare trebuie să te prezinţi cu unul dintre următoarele documente:

  • Buletin sau carte de identitate, în original;
  • Document provizoriu de identitate, în original;
  • Carnet de conducere eliberat în România, în original;
  • Carte de alegător, în original;
  • Carnet de serviciu, în cazul militarilor;
  • Paşaport, în original;
  • Paşaport, pentru cetăţenii altor state care locuiesc în România de cel puţin un an.

AVANTAJELE ȘI BENEFICIILE DONĂRII DE SÂNGE

Drepturile donatorului:

  • Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B (HVB), C (HCV); HIV(SIDA); HTLV (leucemie); LUES (siffilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidenţiale;
  • 1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării;
  • Decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge;
  • Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat;
  • Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii;
  • Să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.

Beneficii pentru organism:

Sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi accident vascular se reduc cu 30%. Un plus? În urma donării de sânge, rezistenţa organismului la şocuri creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.

Cât se donează: La o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.

Siguranţa donării:

  • Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă;
  • Nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri;
  • Senzaţia de leşin sau de oboseală după donare este întâlnită rar;
  • Poţi dona doar dacă starea de sănătate îţi permite şi te simţi bine.

După donare: Este recomandat să creşti consumul de lichide în primele 24 de ore după donare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri