Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, în formă continuată și abuz în serviciu.
„Din cercetări, a reieșit faptul că mai multe persoane, ce au calitatea de medici, ar fi întocmit parțial certificate constatatoare a decesului, în scopul obținerii unor sume de bani, care ar fi fost completate ulterior de către intermediari și reprezentantul unei societăți comerciale, cu domeniu de activitate îmbălsămare”, transmite, sâmbătă, Poliția Capitalei.
De asemenea, șapte mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele vizate fiind duse la audieri, pentru continuarea cercetărilor.
În urma activităților desfășurate, patru persoane au fost reținute, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliției Române.
(sursa: Mediafax)