Potrivit autorităților locale, investiția în valoare de 90 de milioane de lei reprezintă cel mai important proiect în domeniul turistic la ora actuală în România.
Telegondola de la Borșa are 2,6 kilometri și o capacitate de 1.800 persoane/oră. Pârtiile au o capacitate cuprinsă între 5.000 și 7.000 de schiori.
Telegondola inaugurată marți leagă complexul turistic de vechea pârtie olimpică de schi. Sunt date în folosință două noi pârtii, o pârtie roșie cu instalație de nocturnă, în lungime de 3 kilometri, și una albastră în lungime de 4 kilometri.
Ambele sunt acoperite cu tunuri de zăpadă artificială, formată din apa unui lac cu acumulare artificială.
(sursa: Mediafax)