Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Angelei Merkel a câştigat alegerile regionale în Saxonia-Anhalt

Partidul Angelei Merkel a câştigat alegerile regionale în Saxonia-Anhalt

Partidul Angelei Merkel a câştigat alegerile regionale din Saxonia Anhalt. Angela Merkel este cancelarul Germaniei din 2005. Partidul Creştin-Democrat a dominat alegerile din Saxonia Anhalt din 1990 încoace.

Creştin-democraţii lui Merkel au avut cu 13,5 procente mai mult decât principalii contracandidaţi de la „Alternativa pentru Germania”. O diferenţă mult mai mare decât preziceau sondajele de opinie.

Paul Ziemiak, secretarul general al partidului lui Merkel, a vorbit după rezultate despre cât de importantă este această victorie pentru creştin-democraţi.

Această victorie este o veste foarte bună pentru Armin Laschet, liderul impopular al CDU şi aspirant la succesiunea Angelei Merkel la alegerile legislative din 26 septembrie.

Şeful CDU, contestat în partid, avea mare nevoie de un succes pentru a strânge rândurile şi a consolida poziţia conservatorilor care, după ce au căzut la nivel naţional pe locul al doilea în intenţiile de vot după Verzi, sunt din nou în frunte în sondaje.

Cel mai mare partid din Germania a tremurat în Saxonia-Anhalt. Deşi era dat în frunte de majoritatea sondajelor, conservatorii erau talonaţi de AfD, partid anti-imigraţie devenit a doua forţă politică regională din 2016. O victorie a extremei drepte a fost chiar pronosticată de un sondaj.

Chiar dacă AfD a regresat puţin în acest vot regional, formaţiunea a rămas cea de a doua forţă politică în regiune.

Reiner Haseloff, al cărui partid a obţinut 30% din voturi la ultimele alegeri, a exclus cu claritate duminică orice alianţă cu extrema dreaptă, chiar dacă unii membri ai partidului său au lăsat să se întrevadă o astfel de idee în ultimii ani, notează AFP.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Angela Merkel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri