Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR: Pasagerii vor fi transbordați cu mijloace auto între Simeria-Săvârșin și Simeria-Margina

CFR: Pasagerii vor fi transbordați cu mijloace auto între Simeria-Săvârșin și Simeria-Margina

de Redacția Jurnalul    |   

Pasagerii vor fi transbordați, în perioada 12 - 23 februarie 2024, cu mijloace auto între Simeria-Săvârșin și Simeria-Margina, din cauza unor lucrări, a anunțat miercuri dimineața compania CFR SA.

Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada 12 - 23 februarie 2024, pe tronsonul Gurasada-Simeria se vor executa lucrări de infrastructură în stațiile Deva, Mintia și Ilia, precum și pe intervalul Ilia-Brănișca, etape de execuție care impun închiderea totală a traficului feroviar între stațiile Ilia și Brănișca și adoptarea unor măsuri speciale de circulație, necesare pentru a asigura continuitate în traficul feroviar de călători.

În perioada 12 - 23 februarie 2024, în stațiile Deva și Mintia, constructorul va executa lucrări la copertinele peroanelor, de montare a panourilor fonoabsorbante în cele două gări și la pasajul superior Deva, iar în stația Ilia și pe intervalul Ilia - Brănișca se vor instala cablurile de fibră optică.

Astfel, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor din stațiile Deva, Mintia, Ilia și de pe intervalul Ilia - Brănișca, se impune scoaterea de sub tensiune a liniei de contact între Deva și Ilia, iar pentru menținerea continuității traficului feroviar local, constructorul va asigura transbordarea călătorilor din 6 trenuri Regio, cu mijloace auto, pe următoarele distanțe: R 2707 - Simeria - Ilia, R 2708 - Ilia - Simeria, R 2386 - Săvârșin - Simeria, R 2381 - Simeria - Săvârșin, R 2185 - Simeria - Margina și R 2182 - Margina - Simeria.

CFR SA menționează că transbordarea cu mijloace auto a călătorilor din cele 6 trenuri Regio se va asigura în perioada 12 -23 februarie, doar în intervalul orar 13:15 - 16:20 (când se desfășoară lucrările respective), fără zilele de sâmbătă, 17.02.2024 și duminică, 18.02.2024.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cfr pasageri transbordati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri