Este chiar biserica lipită de Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon. Am vizitat multe biserici și mănăstiri, am intrat în multe catedrale și capele catolice în vizitele mele în alte țări, dar niciodată până acum nu intrasem într-un loc de rugăciune al comunității catolice din România. În urmă cu o sută de ani, aici era groapa de gunoi a Bucurestiului, îmi povestește preotul.
În loc de icoane, pe pereții capelei sunt statui ale sfinților. Îmi atrage atenția colțul unde se află statuia Maicii Domnului. Statuia este înconjurată de plăcuțe de marmură cu mesaje de recunoștință aduse Sfintei Fecioare Maria. Mesaje simple, dar foarte puternice. Unele sunt vechi de aproape 100 de ani, cât are și Capela Sacre Coeur. Cele mai multe sunt scrise în franceză, dar sunt destule și în limba română. Se pun aceste plăci ca mulțumire pentru un har primit, o vindecare, o convertire, o eliberare de patimă. Sunt tot atâția oameni care au simțit puterea lui Dumnezeu într-un moment greu al vieții lor.
„Un catolic și un ortodox stăteau împreună și discutau. Ar fi putut fi începutul unui banc…”
Părintele Francisc Doboș are o bucurie în plus de Paște anul acesta. Tocmai a publicat o carte, scrisă împreună cu Părintele Necula, „Fă pace cu tine însuți”. „Un catolic și un ortodox stăteau împreună și discutau. Ar fi putut fi începutul unui banc, însă pentru mine și pentru Părintele Necula a fost începutul unui proiect minunat, al unei călătorii pline de momente de cumpănă, dar și de momente revelatorii, care ne-au învățat să ne prețuim reciproc mai mult ca oricând. Fiecare dintre noi a încercat să răspundă unor întrebări esențiale pentru noi oamenii de astăzi, întrebări care nu se referă la confesiunea noastră, ci la modul în care alegem în fiecare zi să trăim și să ne îndeplinim menirea, aceea de a aduce Cuvântul Lui Dumnezeu mai aproape de inima oamenilor. Am <
Jurnalul: Care sunt deosebirile importante dintre catolici și ortodocși?
F.D. Aș ține să prezint apropierile. Dincolo de deosebiri, care sunt evidente, pe care uneori ni le spunem și de multe ori ni le reproșăm, aș scoate în evidență că ne leagă și ne aduce împreună același Hristos. Sfânta Liturghie, euharistia, taina spovedaniei, botezul, toate cele 7 sacramente, avem un patrimoniu comun care nu poate fi neglijat. Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă - să nu ne fie frică să ne apropiem. Ceea ce ne lipsește este tocmai această apropiere, de multe ori. Atunci când hrănim identitatea noastră, nu ne este teamă că ne amestecăm prea mult, pentru că rămânem în identitatea noastră, nu încercăm să facem un melanj spiritual. Dimpotrivă, îi încurajăm pe oameni să meargă în biserica de care aparțin, să caute preoți cu har, să se apropie de Dumnezeu, să facă pace cu ei și cu aproapele.
Jurnalul: Ne-a durut pe toți când am văzut Catedrala Notre Dame cuprinsă de flăcări. Și câtă bucurie a fost în România când a venit la noi Papa Francisc, în prima sa vizită într-o țară majoritar ortodoxă...
F.D. Ne rugăm să nu mai ia foc biserici, ci să se înflăcăreze inimi. Avem nevoie de pasiune, de credință, de preocupare pentru oameni, pentru binele oamenilor. Să nu îi mai vedem pe oameni doar ca pe concurenți, oameni care atentează la liniștea noastră, chiar dacă oamenii trăiesc de multe ori ca într-o junglă, ca și cum vecinul nostru vrea sau dorește să ne ia locul. Să îl privim pe aproapele nostru așa cum Dumnezeu ne privește pe noi cu multă iubire, știind că suntem de multe ori încăpățânați, îndărătnici, sau răbufnim și să vedem greșelile aproapelui nostru cu o îngăduință a iubirii care să ne permită o convertire a inimii.
Jurnalul: Care sunt valorile comune ale celor două confesiuni?
F.D. Hristos. Și nu realizăm că pe noi ne unește Hristos. Catolici, ortodocși, greco-catolici, evanghelici, orice creștin, de orice confesiune. Pe noi ne cheamă Hristos și cuvântul lui din Evanghelie. Evident că suntem diferiți în abordările noastre confesionale, dar să nu ne fie frică să ne apropiem de Hristos, chiar și pe drumuri diferite. Dar împreună. Cu cât ne apropiem mai mult de Hristos, toate celelalte deosebiri care devin arme pentru unii se pot transforma în instrumente de iubire, de gingășie, de prezență reală.
Jurnalul: Care e povestea acestei biserici?
F.D. Biserica în care ne găsim este legată de o familie de prinți, Ghika. Această biserică există datorită Monseniorului, prințului, preotului și fericitului la altar pe care îl cinstim acum, Vladimir Ghika. Fratele lui Dimitrie Ghica, fost ministru de externe al României. Oameni care au avut o influență remarcabilă pe vremea regelui. Biserica a fost construită cu măicuțele Congregației Saint Vincent de Paul, acele măicuțe ilustrate în filmele lui Louis de Funes. Au venit în România în 1930 și chiar înainte. Spitalul Parhon e casa pe care au construit-o măicuțele. Era groapa de gunoi a Bucurestiului aici. Iar monseniorul Ghika împreună cu măicuțele au pus la dispoziția oamenilor acest loc minunat. Evident, în timpul comunismului, statul a preluat spitalul, dar biserica și casa parohială au fost date Ambasadei Franței pentru a le salva. Se regăsesc astăzi aici comunitatea de limbă engleză din București, pe care o păstoresc, comunitatea de limbă franceză, comunitatea filipineză și comunitatea română. Toți avem nevoie de Dumnezeu. Biserica este un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu. Dar nu este binecuvântat doar de la sine. Este binecuvântat doar dacă noi transformăm acest loc de rugăciune și cu aportul nostru. Fiecare să vină să participe, să se împărtășească, să se spovedească, să se împace cu Dumnezeu și cu el însuși. Împăcarea cu sine nu vine fără împăcarea cu Dumnezeu.
„Învierea din Morți a lui Hristos trebuie să devină sărbătoare de Înviere pentru fiecare dintre noi, suntem cuprinși de prea multe frici și ieșim doar la atac pentru că ne simțim atacați, fie de oameni, fie de slăbiciunile noastre. Avem nevoie de vizite de sus” părintele Francisc Doboș
Biserica romano-catolică Sacre Coeur din București a fost construită cu măicuțele Congregației Saint Vincent de Paul, „acele măicuțe ilustrate în filmele lui Louis de Funes”.