Marea Unire de la 1918 a fost precedată de o unire spirituală a tuturor românilor din provinciile istorice. Unitatea poporului român a reuşit să fie înfăptuită de elitele culturale ale epocii, iar un rol deosebit l-a jucat Mihai Eminescu. El a fost un factor de sinteză al tuturor curentelor epocii, a fost piscul care prin opera sa a cultivat sentimentul național și a pregătit făurirea Marii Uniri - afirmă criticul literar Valeriu Râpeanu.
„Atunci când vorbim de idealul unităţii românilor uităm de factorul spiritual, care a fost decisiv până la 1918. Dacă luăm începuturile culturii române, vom vedea că idealul unirii a fost prezent la toți marii reprezentanții ai epocii: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri etc., care s-au adresat, prin publicațiile lor, tuturor românilor. În schimb, Mihai Eminescu a fost un factor de sinteză a acestor tendințe, manifestări și curente din tradiția culturală românească modernă", spune criticul literar.
Poezia şi publicistica lui Eminescu au cuprins în cercuri concentrice toată suflarea românească. Oamenii au trăit prin poezia sa, pentru că s-a produs o fuziune între suferinţa, nevoia de unitate şi de demnitate a românilor și opera eminesciană, care a fost mai presus de manual, de școală, de academie, mai presus de orice. A fost o fuziune care s-a impus nevoilor spirituale ale poporului, iar poeziile "Împărat şi proletar", "Scrisoarea a III-a", "Doina" şi multe altele produc emoţie în sufletul românilor, inderent de perioada istorică.
Adevăruri care deranjează
Asta explică de ce prin versurile și articolele sale nu a fost pe placul multor politicieni ai vremii, în schimb a fost iubit de tineret, care era entuziasmat. „Când apăreau Convorbirile Literare, tinerii cumpărau din sărăcia lor revista și o citeau toată noaptea, și asta nu în București, ci în Bârlad și în orașele de provincie", mai spune Valeriu Râpeanu.
Eminescu a purtat povara idealurilor naționale şi a avut un rol capital în plămădirea sufletului românesc. El a vorbit despre viața de mizerie a poporului român din acea perioadă și a dat glas acestei suferințe cu o incandescență cum nu a mai făcut-o nimeni. Valeriu Râpeanu ne-a explicat că "România acelei perioade este văzută prin cele câteva palate din București și a drumului de fier, dar România era și ţara celor 4 milioane de săraci care trăiau în bordeie și în care 1.000 de cetăţeni aveau tot atâta pământ cât toți ceilalți".
După Războiul de Independență, la Congresul de la Berlin, din 1878, Eminescu a combătut cel mai ferm pierderea Bucovinei şi a celor trei județe româneşti din sudul Basarabiei
Opera lui Eminescu a plămădit Unirea spirituală a românilor, pentru că este expresia sufletului și credinței sale în unitatea și demnitatea poporului român. Aşa se explică misterul eroismului ţăranilor înrolaţi pe front, care nu a putut fi înţeles de istorici şi de militarii străini ai vremii. În Primul Război Mondial, românii au intrat nepregătiți material și fără o înzestrare a armatei, dar din punct de vedere sufletesc au fost pregătiți să lupte pentru unitate, explică Valeriu Râpeanu.