Patronatele din turism anunță, miercuri, că vor acționa în instanță Guvernul pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, conform unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
„Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții. Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară”, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore a aparut în mass-media informația potrivit căreia restaurantele nu se vor deschide începând cu data de 15 iunie, așa cum toată lumea se aștepta, ținând cont de scăderea numărului de persoane infectate cu COVID-19.
„De altfel, în discursul său de ieri (marți - n.red.) în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, președintele Iohannis a anunțat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora și fără locurile de joacă, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri. În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări”, adaugă sursa menționată.
În acest context, perspectiva ca restaurantele din hoteluri să nu se deschidă pe data de 15 iunie, în plin sezon estival și după trei luni de pauză, „a șocat întreaga industrie a turismului din România”.
„Dacă nu se deschid cel puțin restaurantele hotelurilor pe data de 15 iunie, putem să spunem adio turismului românesc, deoarece sunt peste 500.000 de persoane care dej au achiziționat, începând cu 15 iunie, vacanțe în România ce includ servicii de cazare cu masa, care nu pot fi prestate în aceste condiții. Multe dintre hotelurile din orașe, stațiuni sau de la munte, nu beneficiază de terase care să asigure serviciile pentru toți turiștii cazați, motiv pentru care nu își vor putea desfășura activitatea. În condițiile în care nu au putut funcționa în ultimele trei luni, iar fiecare zi din sezonul care tocmai a început e esențială pentru a minimiza pierderile generate de efectele pandemiei de coronavirus, estimăm că, dacă nu se deschid restaurantele pe data de 15 iunie și se întârzie cel puțin două săptămâni această măsură, mai mult de 70% dintre hotelurile din România vor da faliment", a declarat Mohammad Murad, Președintele FPTR.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, noi măsuri de relaxare care vor intra în vigoare după 15 iunie.
„Se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante sau locuri de joacă, va fi posibilă redeschiderea grădinițelor și creșelor private”, a spus șeful statului.