Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Patru superalimente pe care ar trebui să le introduci cât mai repede în dieta ta

Patru superalimente pe care ar trebui să le introduci cât mai repede în dieta ta

de Magda Bucur    |   

Cu siguranță ai auzit de termenul ”superalimente”. Sunt acele produse care au multe vitamine și nutrienți și pe care toată lumea spune că ar trebui să le consumi mai des. Dar, de cele mai multe ori, doar numele lor pot fi intimidante, pentru că nu știi exact cum să le incorporezi în dietă. Iată cinci superalimente și cum ai putea să începi să le consumi.

Turmericul. Este un condiment auriu a cărui popularitate a crescut foarte mult datorită multiplelor beneficii pe care le are pentru sănătate. Are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, calmează stomacul și se spune că ar proteja și de afecțiuni grave precum cancerul, diabetul, Alzheimer etc. Dar cum poți folosi turmericul? O idee ar fi să presari puțin peste ouăle de la micul dejun sau peste legumele de la cină. Ai grijă însă să nu pui foarte mult pentru că altfel mâncarea ta va fi amară.

Alimente fermentate. Și aici nu ne referim la alcool. Ci la varza murată, kimchi, chefir, iaurt, tempeh sau kombucha. Toate acestea conțin probiotice naturale, sunt bune pentru tractul gastrointestinal și te ajută să absorbi mai ușor nutrienții din alimente. În plus, te ajută să îți menții greutatea. Nu ai idei cum să le incorporezi în dietă? Încearcă să adaugi varză murată la un sandwich cu friptură de curcan. Sau kimchi la legumele la wok.

Oțet din cidru de mere. Atunci când este nefiltrat, are foarte multe beneficii pentru sănătate. De exemplu, scade nivelul glucozei din sânge, la persoanele cu diabet. În plus, ajută la menținerea senzației de sațietate și a greutății, preotejează împotriva bolilor de inimă și a accidentului vascular cerebral. Dacă nu vrei să îl amesteci cu apa, așa cum face Kim Kardashian, poți să îl folosești în dressingul salatelor.

Ghimbir. Această rădăcină picantă calmează greața și este foarte potrivit pentru a grăbi digestia. Are proprietăți antiinflamatoare și se spune că ajută și sistemul imunitar să lupte cu infecțiile, de la cele mai banale, precum răceala, până la afecțiuni grave precum cancerul. Dacă vrei să îl folosești la mâncăruri, adaugă niște ghimbir pisat la legumele fierte sau în sosurile pentru carnea de porc, de exemplu.

Subiecte în articol: suplimente superalimente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri