Jurnalul.ro Ştiri Social Pe 1 octombrie are loc Ziua Internaţională a Cafelei

Pe 1 octombrie are loc Ziua Internaţională a Cafelei

Pe 1 octombrie, cele 77 de state membre ale Organizaţiei Internaţionale a Cafelei (ICO), înfiinţată în 1963 sub auspiciile ONU, şi zeci de asociaţii ale cafelei din întreaga lume celebrează, pentru a doua oară, Ziua Internaţională a Cafelei. ICO cheamă din nou companiile private, afacerile independente, asociaţiile, dar şi pe iubitorii de cafea din întreaga lume, în vederea organizării unui eveniment sau a unei campanii cu scopul de aniversării acestei zile. 

Ziua Internaţională a Cafelei este o celebrare globală a călătoriei făcută de cafea, de la fermele unde se plantează şi colectează boabele de cafea şi până la magazinul local, o oportunitate perfectă de a-i onora pe toţi oamenii care se implică în acest proces. Un alt scop al acestei zile este acela de a promova industria din sector şi pe producătorii săi, într-un context de colaborare constantă între ţările producătoare şi cele consumatoare.


În acest context, Organizaţia Internaţională a Cafelei organizează la sediul său din Londra, o sesiune de savurat cafea, o explorare a celor mai bune specialităţi din America Centrală, respectiv din Belize, Costa Rica, Republica Dominicană, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua şi Panama. Momentul este urmat de o proiecţie specială a documentarului ''The Coffee Man'', care îl are în centrul său pe Sasa Sestic, campion mondial de barista în 2015.

În alt colţ al lumii, în cadrul Festivalului Cafelei Nusantara din Indonezia, organizatorii vor pregăti vizitatorilor o cafea specială ''karlos'', care este cultivată doar în regiunile Karang Ploso, Malang, East Java Indonesia. În Cehia, între 1 şi 7 octombrie are loc Săptămâna Cafelei, având drept scop sprijinirea cafenelelor locale, dar şi răspândirea unei tradiţii a cafelei. 

Ziua internaţională a cafelei a fost lansată la 1 octombrie 2015, în cadrul Expo Milano 2015, care s-a desfăşurat în perioada 1 mai - 31 octombrie 2015, în Italia, un eveniment la care au participat peste 150 de state, potrivit www.expo2015news.org

Etiopia este considerată a fi locul de naştere al plantei de cafea şi a culturii de cafea. Se pare că planta de cafea a fost descoperită în jurul anului 850 d.Hr., de către un păstor de capre, Khalid, care a remarcat faptul că oile sale erau foarte active după ce mâncau boabele roşii ale unei anumite plante. Le-a încercat şi a remarcat un efect asemănător. Khalid le-a povestit despre descoperirea sa unor călugări, care, reticenţi iniţial, au descoperit destul de repede efectele cafelei şi au folosit-o pentru a rămâne treji în timpul slujbelor. Băutura a fost numită ''qahwa'', cuvânt care în arabă înseamnă revigorant. Astăzi, peste 12 milioane etiopieni se implică în cultivarea şi culesul de cafea, în special arabica, reprezentând o parte importantă a culturii etiopiene, mai adaugă sursa citată. 

Arborele de cafea înfloreşte de trei ori pe an. Florile sale sunt albe şi au miros de iasomie, iar fructul este roşu şi miezul maroniu. În lume sunt peste 90 de soiuri de arbori de cafea, iar cafeaua este cultivată în aproximativ 80 de ţări tropicale şi subtropicale. 

Columbia produce unele dintre cele mai bune cafele din lume, fiind al treilea producător de cafea Arabica din lume, după Brazilia şi Vietnam. În Columbia, arborele de cafea a fost cultivat prima dată în 1808, fiind adus din Antilele Franceze, prin Venezuela. Columbia a început să exporte cafea 100 de ani mai târziu. Particularitatea cafelei columbiene constă în mărimea boabelor de cafea (boabe mari), în omogenitatea sau echilibrul perfect între aciditate, aromă, corp şi dulceaţă. Cafeaua de origine din Columbia este o cafea densă, cu note finale de ciocolată şi cacao. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri