Pele a declarat că este pregătit pentru "90 de minute, plus minute suplimentare", după ce a părăsit secția de terapie intensivă a unui spital din Sao Paulo, în urma unei intervenții chirurgicale de îndepărtarea unei tumori la colon, relatează Reuters.
În vârstă de 80 de ani, triplul câștigător al Cupei Mondiale a fost internat la spitalul Albert Einstein, după ce tumoarea a fost descoperită în timpul unor teste de rutină. Aceasta a fost îndepărtată la începutul acestei luni și trimisă pentru analize.
"Prietenii mei, acesta este un mesaj pentru fiecare dintre voi. Să nu credeți nici măcar o clipă că nu am citit miile de mesaje de dragoste pe care le-am primit ", a spus Pele pe Instagram.
"Vă mulțumesc foarte mult fiecăruia dintre voi, cei care ați dedicat un minut din ziua voastră pentru a-mi trimite energie pozitivă. Iubire, iubire și iubire! Am părăsit deja secția de terapie intensivă și mă aflu în camera mea.”
"Continui în fiecare zi mai fericit, cu multă dispoziție de a juca 90 de minute, plus prelungiri. Vom fi împreună în curând!"
Pele suferă de ani de zile de probleme la șold și nu poate merge fără ajutor. Aparițiile sale publice erau deja reduse înainte de pandemia COVID-19 și de atunci a ieșit de foarte puține ori în afara casei sale de lângă Santos.
(sursa: Mediafax)