Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensie mizeră primită de o femeie după 31 de ani de muncă

Pensie mizeră primită de o femeie după 31 de ani de muncă

de Redacția Jurnalul    |   

O femeie din România, primește lunar o pensie de 1.000 de lei după ce a muncit 31 de ani. Cazul său a ajuns viral pe un grup de Facebook, iar comentariile din partea internauților nu au întârziat să apară, scrie Antena3CNN.

"Este normal ca o persoană cu 31 de ani de muncă, cu salariul minim pe economie, ce-i drept, să iasă la pensie cu 1000 de lei? A fost la Casa de Pensii crezând că e o greșeală și i s-a zis că a ieșit cu această pensie pentru că a avut salariul minim. Credeți că dacă îi dă în judecată are șanse să obțină mai mult? Mi se pare bătaie de joc ca după atâția ani de muncă sa ia atât pensie. Mai bine stăm pe ajutoare sociale.Mulțumesc", este anunțul făcut pe Facebook,

Unii oamenii spun că nu este drept, alții susțin că acest caz ar trebui să fie tratat în instanță.

"Nu, nu e normal să primeșți pensia asta după 30 de ai de muncă, e la fel că pensia pentru unul care a cotizat doar 15 ani tot pe salariu minim de economie, omul a cotizat dublu către stat nu știu cum la unele persoane li se pare normal!"

"Eu am 37 de ani de muncă și primesc 1277. Nu există dreptate!"

"Dacă îi dă în judecată va obține o pensie mai mare", sunt câteva dintre comentariile la postarea de pe Facebook.

 

Subiecte în articol: pensie femeie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri