Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce opțiuni au pensionarii care lipsesc de acasă când poștașul le livrează decizia de recalculare a pensiei?

Ce opțiuni au pensionarii care lipsesc de acasă când poștașul le livrează decizia de recalculare a pensiei?

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat miercuri cum vor primi pensionarii deciziile de recalculare a pensiilor. Plicurile vor fi trimise prin Poșta Română, urmând ca circa cinci milioane de pensionari să le primească la domiciliu.

Baciu a explicat ce trebuie să facă pensionarii care nu sunt acasă când poștașul vine cu decizia de recalculare. În cazul în care pensionarul lipsește, plicul va rămâne câteva zile la oficiul poștal arondat. Dacă nici atunci nu este ridicat, va putea fi preluat de la sediul casei județene de pensii.

De la 1 septembrie, unii pensionari vor beneficia de creșteri ale pensiei de până la 90%. Este vorba despre cei care au muncit mult și au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. Peste trei milioane de pensionari vor primi bani în plus în urma recalculării pensiilor.

Noua formulă de calcul, deși pare simplă la prima vedere, i-a bulversat pe mulți pensionari. Cel mai important factor în recalculare este numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat prin Legea 360/2023, care a fost adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 6 decembrie 2023 și se aplică de la 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar majoritatea se aplică din septembrie.

Noua lege prevede o creștere a pensiilor cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024, recalcularea acestora urmând să aibă loc în septembrie. Punctul de pensie va fi de 2.032 lei. Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizate de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a legii și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare, valoarea punctului de referință este de 81 de lei, indexat anual în luna ianuarie cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei, potrivit Antena 3 CNN.

Formula pentru plata pensiei:

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei. 

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an). 

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri