Jurnalul.ro Ştiri Observator „Pensionarul special” al Securității. CNSAS: cum a primit vechime în muncă un informator

„Pensionarul special” al Securității. CNSAS: cum a primit vechime în muncă un informator

de Redacția Jurnalul    |   

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat un document din arhivele fostei Securități care arată cum un informator a beneficiat de o formă de „pensie specială”, după ce ani de activitate pentru serviciile secrete comuniste nu puteau fi recunoscuți legal ca vechime în muncă.

Potrivit documentului din 1970, un informator al Direcției I a Securității, identificat drept Dragomir Mihai, a colaborat cu instituția între anii 1956 și 1970, perioadă în care a fost remunerat din fonduri speciale pentru informațiile furnizate.

În tot acest timp, acesta nu a fost angajat oficial în alt loc de muncă, iar anii respectivi nu puteau fi recunoscuți drept vechime profesională. Situația îi afecta atât drepturile salariale la o eventuală angajare ulterioară, cât și pensia.

În aceste condiții, informatorul s-a adresat chiar Securității pentru a-i rezolva problema.

Documentele arată că, deși legal situația nu putea fi reglementată, conducerea instituției a decis să găsească o soluție pentru fostul colaborator.

Într-o notă-raport din 28 aprilie 1970, aprobată de președintele Consiliului Securității Statului, Ion Stănescu, se propune recunoașterea celor 14 ani ca vechime în muncă printr-o procedură administrativă internă.

Planul prevedea împărțirea perioadei astfel:

1956–1967 – considerată activitate militară în cadrul Consiliului Securității Statului, cu gradul de plutonier;

1967–1970 – considerată activitate ca angajat civil al instituției.

Pentru a face posibilă această procedură, autoritățile urmau să emită ordine retroactive de încadrare, trecere în rezervă și încetare a contractului de muncă.

Raportul mai prevedea și întocmirea unui carnet de muncă cu dată retroactivă, astfel încât perioada de colaborare să fie recunoscută oficial drept vechime.

Motivul invocat pentru această soluție era faptul că informatorul nu putuse avea un alt loc de muncă din cauza „sarcinilor deosebite” primite de la organele Securității.

CNSAS amintește că în perioada comunistă circula o glumă amară despre abrevierea P.C.R. – Partidul Comunist Român, reinterpretată în folclorul urban ca „Pile, Cunoștințe, Relații”.

Potrivit instituției, cazul documentat arată modul în care un sistem paralel cu legea funcționa în interiorul statului comunist, inclusiv în cadrul aparatului de securitate, unde anumite situații erau „rezolvate” prin decizii administrative interne, chiar dacă acestea contraveneau legislației existente.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri