Jurnalul.ro Ştiri Locale Razie la nivel național. Percheziții într-un dosar privind traficul de migranți

Razie la nivel național. Percheziții într-un dosar privind traficul de migranți

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii și polițiștii fac luni percheziții în mai multe orașe din România pentru a destructura un grup specializat în traficul de migranți. Aceștia provin din țări asiatice și erau transportați către vestul Europei contra unor sume de bani.

Potrivit anchetatorilor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră efectuează luni 34 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Sibiu, Arad, Vâlcea, Vrancea și Galați în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

„În cauză, s-a reținut că, în anul 2021, a fost constituit, un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod facil a unor sume importante de bani, grup care a acționat până în prezent. În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia au adăpostit și transportat migranți, care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka”, a anunțat DIICOT.

Pentru transportarea migranților, au fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care erau utilizate de societăți comerciale.

„Sub pretextul unor livrări de marfă având ca destinație finală state din Uniunea Europeană, au fost efectuate mai multe transporturi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranții fiind ascunși printre mărfuri. Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 120 de migranți”, a precizat DIICOT.

La sediul DIICOT Sibiu vor fi duse, în vederea audierii, aproximativ 30 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: perchezitii diicot
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri