"În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pun în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi cinci mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin metoda 'premiu'", informează un comunicat al DGPMB remis marţi AGERPRES.
Potrivit anchetatorilor, bănuiţii au contactat telefonic diverse persoane, reuşind să determine mai multe dintre acestea să le remită sume de bani cuprinse între 1.900 şi 4.000 de lei, pentru a putea intra în posesia unui pretins premiu, în valoare de 10.000 de euro.
Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul DGPMB.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.