Poliţiştii brăileni au confiscat dintr-un depozit aflat în municipiul Brăila o tonă şi jumătate de materiale pirotehnice, încadrate la categoriile F1 - F3, potrivit informaţiilor furnizate joi de IPJ Brăila.
Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat miercuri o percheziţie la un depozit de pe raza municipiului, închiriat de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Brăila, ocazie cu care au găsit cantitatea de 1.500 kg de materiale pirotehnice.
Întreaga cantitate de materiale pirotehnice, în valoare de 80.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni fără drept cu materiale pirotehnice.