Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții la fostul șef al Transelectrica, bănuit că s-a angajat cu acte false

Percheziții la fostul șef al Transelectrica, bănuit că s-a angajat cu acte false

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, trei percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind angajarea unei persoane, cu acte false, la o companie naţională ce are ca obiect de activitate transportul şi furnizarea energiei electrice.

Potrivit unor surse judiciare, este vizat fostul şef de la Transelectrica, Marius Caraşol, care ar fi ajuns la această companie după ce şi-a falsificat diplomele de studii, motiv pentru care s-a ales cu plângere penală din partea Transelectrica.

"Sunt vizate domiciliul declarat şi alte imobile deţinute de o persoană fizică, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals. Bărbatul în cauză este cercetat pentru modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naţionale, ce are ca obiect de activitate transportul şi furnizarea energiei electrice. Acesta ar fi folosit înscrisuri sau documente falsificate pentru ocuparea funcţiilor respective. Prejudiciul se ridică la 460.000 de lei (indemnizaţii brute încasate)", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis marţi AGERPRES.

Percheziţiile sunt efectuate de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţi Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

AGERPRES

Subiecte în articol: Transelectrica marius carasol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri