Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii la un salon de masaj erotic din Iaşi în care activau mai multe adolescente

Percheziţii la un salon de masaj erotic din Iaşi în care activau mai multe adolescente

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, joi, şase percheziţii pe raza municipiului Iaşi, dintre care una la un salon de masaj erotic, în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism. 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2016, în zona centrală a municipiului Iaşi a funcţionat clandestin un salon de masaj erotic administrat de către un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, unde cinci fete, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost exploatate sexual, acestea fiind determinate să întreţină raporturi sexuale contra cost cu clienţii salonului. 

Tinerele erau recrutate de către bărbat din diverse medii sociale, cu precădere din familii dezorganizate, cu o situaţie financiară precară. Înainte de a fi angajate la salon, fetele susţineau un "test", fiind determinate să întreţină cu acesta raporturi sexuale. 

În tactica recrutării, bărbatul a folosit mai multe tertipuri, respectiv le promitea tinerelor câştiguri mari de bani (200 euro/lună), cazare în municipiul Iaşi pentru cele din mediul rural, posibilitatea de a beneficia de tehnici de înfrumuseţare, inclusiv operaţii estetice sau aplica metoda "lover boy" pentru ca fetele să devină mai uşor de manipulat. 

Modul de recrutare se realiza prin anunţuri în presă, inclusiv printr-o aplicaţie de anunţuri online, tinerele fiind recrutate atât din România, cât şi din Republica Moldova. 

După ce erau recrutate, fetele erau plasate soţiei, care se ocupa de angajare, instruire, programarea clienţilor, remunerarea tinerelor. Pe unele dintre ele, soţia le transporta de la salon la locuinţă, altora le asigura cazare chiar în incinta salonului sau în apartamente închiriate în zona centrală a oraşului. Dacă iniţial tinerele erau induse în eroare că vor executa doar masaj erotic, în final acestea ajungeau să întreţină raporturi sexuale cu clienţii. 

De asemenea, unele dintre victime, după ce activau o perioadă de timp în incinta salonului de masaj, ajungeau în final să practice prostituţia în apartamente închiriate. 

În urma cercetărilor, s-a constatat că activitatea salonului datează din cursul anului 2001, iar din banii obţinuţi prin exploatarea tinerelor, cei doi soţi au câştigat sume importante de bani, pe care i-au investit în afaceri imobiliare şi au achiziţionat mai multe bunuri. 

Cu ocazia percheziţiilor, anchetatorii au găsit sume de bani, droguri, ţigări de contrabandă, iar într-o locaţie închiriată de către cei doi soţi pentru practicarea prostituţiei a fost identificată o minoră. 

La sediul DIICOT Iaşi vor fi aduse cinci persoane la audieri. 

Ancheta a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale. AGERPRES

Subiecte în articol: saloane masaj erotic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri