Asta a fost destăinuirea cu care a început Florin Zamfirescu emisiunea cu mine. Era foarte mândru că după opt ani în fotoliul de rector şi zeci de ani de profesorat a făcut ca firma să arate aşa, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. Studenţii îl adoră, îl şi respectă, pe culoare se dă anunţul “Vine Z” şi lumea îi face loc, uneori cu aplauze, alteori cu un reverans. Printre multe premii şi distincţii, Florin Zamfirescu a luat Premiul Leul De Aur în Italia pentru rolul din “Năpasta” - regia Alexa Visarion. “Apropo de leu, mă uimea pe scenă Ştefan Mihăilescu Brăila, cu alura lui de om obişnuit, în momentul în care se ridica cortina, devenea un leu, majestuos şi în stare să impună emoţia în jur. Remorca toată distribuţia după el. În meseria de actor te afli pe graniţa fragilă a extremelor. Fac o metaforă: nu e o bagatelă să strângi un şurub. Nu mergi până la capăt, şurubul oscilează şi se şubrezeşte totul; strângi prea tare şurubul, forţezi şi crapă metalul”. Fabulosul rol al profesorului de provincie Miroiu, timid şi sărac, dar plin de visare din “Steaua fără nume”, părea că nu mai are nicio adăugire la interpretările unor mari maeştrii ai scenei, inclusiv a lui Radu Beligan. Ei bine, Florin Zamfirescu a surprins prin nuanţe, fineţuri nebănuite în romantismul profesorului descoperitor de o nouă stea din cerdacul casei cu zambile, până la urmă pierzător în dragoste în favoarea craiului jucător la ruletă, cu limuzină, protofel umflat şi mitocănie vizavi de femei. Fierbe de totdeauna sângele de oltean în Florin Zamfirescu. N-a avut stavilă conformistă în ideile de adolescent. Împreună cu prietenii din Călimăneşti, o ceată zvăpăiată de copii, au purces într-o aventură de s-au inflamat şi familia, şi miliţia. S-au aruncat în râu, au înotat 17 kilometri în Olt, ţintind să ajungă în apele Dunării, dar, lăsând hainele pe mal la Călimăneşti, i-au căutat miliţienii. O altă povestire a lui Florin Zamfirescu, uriaşul actor şi intelectual, este de knockout. “Caragiale a venit la Călimăneşti şi i-a propus primarului să înceapă săpăturile pentru aducerea la suprafaţă a unui valoros castru roman, să lucreze locuitorii Călimăneştiului, că fondurile erau aduse de inspectorul ministerului, I.L. Caragiale. Într-o seară, la grădina de vară a staţiunii, cu berea în faţă, Caragiale îi atrage atenţia primarului: «Ce nume e ăsta al tău, primarule, Zamfirache, sună ca Dandanache, Trahanache, du-te şi schimbă-ţi numele!». Peste două zile, tot la masa grădinii cu ciorbe de burtă, primarul îi raportează lui Caragiale: «Mi-am modificat numele din Zamfirache în Zamfirescu». Primarul era unchiul meu”.