Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Pericolul dietelor pentru sănătatea copiilor

Pericolul dietelor pentru sănătatea copiilor

de Diana Scarlat    |   

Dietele ținute de-a lungul vieții de femei sunt nocive, în mare măsură, pentru copiii lor. Cele mai periculoase sunt dietele bazate pe diverse medicamente și suplimente alimentare. S-a descoperit recent că mulți copii suferă de obezitate din cauza schimbărilor genetice cauzate de dietele mamelor. Cercetătorii de la Universitatea din Southampton au descoperit și faptul că fetusul se confruntă cu modificări ale ADN-ului după ce mamele iau mai mult în greutate decât este recomandat în timpul sarcinii. Schimbările provocate organizmului de substanțele folosite pentru diete dezvoltă tipuri de celule care urmează să afecteze modul în care corpul va depozita grăsimea pentru tot restul vieţii și afectează în egală măsură sănătatea copiilor, atunci când femeile devin mame. Modificările genetice detectate la naştere sunt în strânsă legătură cu sănătatea copilului în perioada de creştere. Este foarte important ca starea de sănătate a mamei să fie atent monitorizată pe toată durata sarcinii, pentru că de aceasta depinde sănătatea copilului ei, uneori pentru toată viața acestuia. Fiecare copil se naşte cu un set de gene, iar factorii din mediul înconjurător pot afecta modul în care acestea reacţionează, provocând schimbări dramatice în modul de funcţionare al organismului.

Subiecte în articol: diete copii sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri