Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei persoane aflate pe trotuar, rănite de buștenii căzuți dintr-o remorcă răsturnată

Trei persoane aflate pe trotuar, rănite de buștenii căzuți dintr-o remorcă răsturnată

de Redacția Jurnalul    |   

Trei persoane au fost rănite după ce buștenii dintr-o remorcă răsturnată au ajuns pe trotuar. Accidentul a avut loc miercuri în Pașcani, județul Iași.

Potrivit IPJ Iași, polițiștii au fost sesizați miercuri la prânz cu privire la producerea unui accident rutier pe raza municipiului Pașcani.

Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că remorca unui camion s-a răsturnat, iar o parte din buștenii transportați ar fi ajuns pe trotuar, unde ar fi rănit trei persoane.

O a patra persoană ar fi suferit un atac de panică.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: persoane rănite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri