Persoanele aflate în carantină instituționalizată vor fi testate pentru COVID-19 doar dacă devin simptomatice, potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, persoanele testate vor fi în continuare izolate până la primirea rezultatelor. Dacă rezultatul este pozitiv, aceste vor fi transportate și izolate în spital.
În ceea ce privește ieșirea din carantina instituționalizată, aceasta se va face după o perioadă de 14 zile, dacă persoana nu a prezentat simptome de boală în decurul carantinării și este clinic sănătos.
Dezinfecţia spaţiilor de carantinare se efectuează de către responsabilul centrului sub îndrumarea direcţiei de sănătate publică, după ce persoana/persoanele va/vor părăsi spaţiul.
Mai mult, în ordin se arată că persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în localităţi din zonele afectate de COVID-19, cele care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome şi care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă, cele care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19) şi membri de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre aceste situaţii se vor izola la domiciliu timp de 14 zile, timp în care îşi monitorizează starea de sănătate.