Organizaţia judeţeană PSD Ialomiţa i-a dat un vot de încredere fostului său lider, Marian Neacşu, exclus luni din partid, şi a adoptat o rezoluţie de susţinere a acestuia şi de solidarizare cu PSD Dâmboviţa.
Semnatarii Rezoluţiei, parlamentarii, primarii, consilierii judeţeni, consilierii municipali şi liderii PSD din judeţul Ialomiţa, consideră că hotărârile CEx privind excluderea lui Neacşu şi Ţuţuianu sunt “neîntemeiate şi abuzive”.
„Solicităm conducerii Partidului Social Democrat să dea dovadă de raţiune şi să revoce această hotărâre abuzivă de excludere a domnilor Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, care nu face altceva decât să genereze dezechilibru intern şi riscuri politice pentru următorul an electoral”, prevede Rezoluţia. De asemenea, organizaţia anunţă că respinge numirea unui interimar al filialei de către conducerea centrală a PSD.
Semnatarii mai afirmă că sprijină iniţiativele şi demersurile lui Neacşu şi Ţuţuianu care vor urma. „Aceste demersuri nu vor viza unitatea şi/sau stabilitatea partidului sau a Guvernului, ci doar repunerea lucrurilor în ordinea lor firească”, susţin social-democraţii ialomiţeni. De asemenea, ei anunţă că vor semna contestaţia la excluderea lui Neacşu şi Ţuţuianu din partid, care va fi adresată Comisiei de Etică şi Congresului PSD. “Deciziile în interiorul PSD trebuie adoptate cu calm, cu raţiune şi în interesul partidului, nu pentru interese individuale ale unei persoane”, mai spun semnatarii.