Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat marți acuzațiile făcute de procurorul general al României, Alex Florența. Peskov a declarat agenției de știri ruse RBC că acuzațiile privind interferența Rusiei în alegerile prezidențiale nu corespund realității.
„Nu, nu corespund (adevărului n.r.). Să ne amintim cum Washingtonul a acuzat Rusia că a intervenit în alegerile (din 2016 n.r.), că a încercat să destabilizeze și așa mai departe, apoi ei înșiși au recunoscut că nu era adevărat. În cazul României, este exact la fel”, a spus Dmitri Peskov.
Florența a acuzat Rusia că a orchestrat o „operațiune hibridă” care a vizat România și l-a sprijinit pe candidatul independent Călin Georgescu, implicând mai multe companii, rețele de boți și conturi false pe rețelele de socializare.
Replica președintelui Camerei Deputaților
Sorin Grindeanu a comentat răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului la dosarul instrumentat de Parchetul General, subliniind că negarea Rusiei nu schimbă realitatea consemnată în rapoarte oficiale și acte de urmărire penală.
„Răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului la dosarul instrumentat de Parchetul General este în aceeași notă de manipulare și de negarea a dovezilor evidente privind implicarea Rusiei în tentativa de modificarea a rezultatului alegerilor din România. Negarea repetată nu schimbă realitatea consemnată în rapoarte oficiale și acte de urmărire penală. Interferența rusă este documentată; în România, instituțiile își fac treaba și vor prezenta probele în fața judecătorilor.
Aceasta este, de fapt, dovada clară că lupta pentru apărarea democrației nu s-a încheiat ieri odată cu trimiterea în judecată a acestui dosar”, arată Sorin Grindeanu.
El afirmă că instituțiile statului – „unele vizibile, altele mai puțin vizibile – au lucrat împreună pentru a dezvălui un mecanism complex de război hibrid, construit cu sprijin rusesc și orientat direct spre destabilizarea societății și influențarea alegerilor”.
„România a fost ținta principală a unor campanii hibride masive, cu scopul de a influența alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, dar și de a destabiliza mai larg ordinea publică și instituțiile statului. Și vor mai fi alegeri. Iar asta înseamnă că amenințarea nu a dispărut. Este, de fapt, un caz-școală. Un exemplu de coordonare și reacție instituțională din care multe state europene vor avea de învățat. România trebuie să continue să demonstreze prin fapte că are anticorpii democratici necesari și să transmită un semnal clar că nu are nimic de învățat din <înțelepciunea rusească>. Democrația în România nu este pasivă: se apără, se adaptează și răspunde ferm atunci când este atacată”, încheie Grindeanu.
(sursa: Mediafax)